Curs foto
Curs foto

Fotografia nu înseamnă doar momentul apasării pe buton, ci întreaga experiență care te duce acolo și, de acolo, încă mai departe. Mai mult decât megapixeli, mai mult decât tehnică și tehnici – care au, firește, și ele rostul lor –, Fotografia este, ori poate fi, o cale de relaționare cu lumea, și nu doar cu cea exterioară, ci mai ales cu cea a propriului sine. Mai mult decât un limbaj vizual – care, dacă nu îi stăpânești gramatica, te poate stăpâni el pe tine – cu oameni, animale, copaci, ape, lumină, lumini și obiecte, Fotografia este, ori poate fi, o taină capabilă a revela Rosturile cele mai adânci ale ființării.

Acestea sunt premisele cursului fotografic la care fotograful Andrei Baciu are bucuria să vă invite, cu precizarea fundamentală că funcția de căpătâi a oricărei întâlniri de genul acesteia nu este aceea de a oferi răspunsuri prefabricate mecanic ori magnific de inutile teorii sforăitoare. Nu, ci, mai degrabă, ea este aceea de a stimula acele izvoare mirabile ce abia așteaptă, în fiecare dintre noi, să fie eliberate din robia prea multor servituți cotidiene. Căci, cine știe?, dacă prin fotografie ne reînvățăm de fapt să privim, poate, prin aceasta, ne cresc șansele de a deveni noi înșine.

Cursul „O viziune a Fotografiei” va avea loc în data de 15 noiembrie, în centrul orașului Ploiești, între orele 10-18, la adresa str. George Coșbuc, nr. 13, etajul 2 (lângă Halele Centrale). Prețul participării este de 250 de lei și include un exemplar din cartea „De ce fotografia?”, prețuri preferențiale la magazinul „F64”, precum și o gustare de prânz. Numărul maxim de participanți este de 15, iar cel minim de 5.

Program (orientativ):

  • 10 – 12.30: definiții; puterea metaforică a Fotografiei; câte ceva despre reguli; genurile fotografice; clișeul; umorul
  • 12.30 – 13.15: pauză de prânz
  • 13.15 – 14.45: fotografia de peisaj
  • 14.45 – 15: pauză
  • 15 – 17.00: nașterea unei fotografii: exemple practice – de la pregătirea de fotografiere, la editare, procesare și produsul finit; tehnici de procesare: prelucrare globală, prelucrare zonală – metode multiple; conversie alb-negru – metode multiple; idee directoare: mesajul își produce tehnica/tehnicile, nu invers
  • 17 – 17.30: fotografia nocturnă – o metodă simplă și eficace
  • 17.30 – 18: încheierea cursului

Procedura de înscriere este următoarea:

  • Verificați pe site-ul www.andreibaciu.ro, secțiunea „Workshops”, dacă mai sunt locuri disponibile la curs.
  • Virați suma de 250 de lei în contul RO92BRDE300SV34033373000, titular Baciu Andrei-Claudiu, banca BRD Ploiești.
  • Trimiteți un mail cu datele dumneavoastră de contact la adresa andreibaciu1983@yahoo.com, pentru confirmare și pentru a putea fi contactat.
  • Termenul limită pentru înscriere este 7 noiembrie.

Andrei Baciu este doctor în literatură al Universității București, are treizeci și unu de ani și fotografiază de vreo unsprezece. Mereu motivat de o perpetuă și consumantă încântare în fața artei scrierii cu lumină, este interesat, așa cum a ajuns să își dea seama involuntar, de poezia vizuală a obiectelor prozaice, a peisajului, a momentelor zilnice și caută să vorbească mai multe dialecte ale limbajului fotografic, însă toate rostite pe acest ton liric.

Andrei este coautor al cărții „De ce fotografia?”. Deținător de distincții obținute la diferite concursuri de profil, naționale și internaționale, a publicat fotografii și articole în majoritatea revistelor autohtone, tipărite sau doar online, de fotografie și nu numai, acestora adăugându-li-se numeroase publicații străine.

Curs foto
Curs foto

2 COMENTARII

  1. Sincer? Scump! Nu doresc a face reclama, dar pentru 100 lei (in Iasi, ce-i drept) Dan Mititelu face un curs de 40 ore! Si credeti-ma, aveti ce invata atat de la curs cat si de la el! Mai ales modestie, ceea ce "pozarilor" cam incepe sa le lipseasca…

  2. Scump sau ieftin , prinr-un curs nu iti poate deschide orizonturile creatie .

Comments are closed.