Vara se apropie si probabil suntem deja cu gandul la vacanta. De cele mai multe ori alegerea unui obiectiv pentru calatorii nu este o decizie tocmai usoara. Optiunile multiple, parerile impartite, bugetul restrans si asteptarile … foarte mari, fac dificila o alegere care ar trebui sa se bazeze pe doua caracteristici simple: calitate si versatilitate.

Venim astazi in ajutorul celor care cauta un obiectiv pentru calatorii, testand doua obiective super-zoom si un teleobiectiv accesibil, care ar face „echipa buna” cu obiectivul standard. Am testat doua obiective pe care le putem incadra in categoria „de buget” si varful de gama super-zoom de la Tamron, mai exact:

Testul obiectivelor Tamron pentru vacanta
Testul obiectivelor Tamron pentru vacanta

De ce am ales aceste trei obiective?

Obiectivele super-zoom, prin definitie, sunt cele mai potrivite pentru concedii, vacante si calatorii. Plaja focala versatila este utila atunci cand ne deplasam de la un obiectiv turistic la altul, pentru a surprinde cadre cat mai diverse. Pe de alta parte, teleobiectivul Tamron 70-300mm f/4-5.6 are o performanta unica in comparatie cu celelalte doua: poate surprinde imagini macro cu un factor de marire 1:2 si datorita pretului sau accesibil este deja foarte popular printre cei care isi doresc un zoom dedicat, pe langa obiectivul de kit cu care a venit aparatul DSLR. Cele trei obiective le-am testat pe doua body-uri: Canon 50D (15 megapixeli) si Canon 550D (18 megapixeli).

Specificatii tehnice

Sa incepem prin a compara specificatiile tehnice. Am marcat cu verde caracteristicile care ies in evidenta in comparatie cu celelalte modele din tabel.

Specificatii Tamron 18-200mm f/3.5-6.3
Tamron 75-300mm f/4-5.6 Macro Tamron 18-270mm f/3.5 -6.3 PZD
PRET 749 lei 599 lei 1899 lei
Monturi Disponibile Canon/Nikon/Sony/Minolta Canon/Nikon/Pentax/Samsung Canon/Nikon/Sony
Montura din:
Plastic Plastic Metal
Tip Focalizare Autofocus Autofocus Autofocus – PZD
Diafragma maxima
f/3.5-6.3 f/4-5.6 f/3.5 -6.3
Nr Lamele Diafragma 7 9 7
Filet Filtru 62mm 62mm 62mm
Distanta minima de Focus 45cm 1.5m (normal), 0.95m (macro) 49cm
Raport Marire 1:3.7 1:2 1:3.5
Unghi Cuprindere 75°-7° 34°21′-8°15′ 75°33′ – 5°55′
Stabilizare Imagine NU NU DA
Compatibil FullFrame NU NU NU
Constructie 15 elemente in 13 grupuri 13 elemente in 9 grupuri 18 elemente in 13 grupuri
Parasolar Inclus DA DA DA
Greutate 398g 435g 450g
Alte Specificatii XR, LD, Di II Di II, LD XR, LD, Di II, VC, PZD

Legenda: Ce inseamna abrevierile Tamron

  • XR – lentila extra refractive index, reduce aberatiile
  • LD – element low dispersion, reduce aberatiile cromatice
  • Di II – reprezinta seria de obiective special concepute pt aparatele digitale cu senzor in format APS-C
  • PZD – Piezo drive, motor de autofocus rapid si silentios
  • VC – Vibration Compensation, mecanism de stabilizare a imaginii

Performanta optica

Tamron 18-200mm vs. Tamron 18-270mm

Am comparat cele doua obiective super-zoom la distanta focala cea mai scurta (18mm), la diafragma f/8, cu un Canon 550D (18 megapixeli), pentru a observa acutanta (sharpness-ul) si nivelul de reproducere al detaliilor. Imaginile de mai jos sunt decupaje 100% (crop) din fotografiile originale, neprocesate.

Daca in zona centrala a imaginii ambele obiective au o performanta oarecum asemanatoare, lucrurile se schimba atunci cand repetam testul pe zonele extreme ale cadrelor. Aici obiectivul mai ieftin, Tamron 18-200mm f/3.5-6.3, isi arata limitarile mai ales in ceea ce priveste claritatea si aberatiile cromatice mai evidente.

Cadrul original la 18mm, f/8:

Crop 100% in zona centrala a imaginilor:

Crop 100% in zona periferica a fotografiilor:

Acum, cele doua obiective la distanta focala cea mai mare: 200 si respectiv 270mm, tot la diafragma maxima f/8 pe acelasi Canon 550D (18 megapixeli).

Cadrul original la 270mm, f/8:

Crop 100% in zona centrala a imaginilor:

Crop 100% in zona periferica a fotografiilor:

Tamron 70-300mm f/3.5-5.6 Macro

O alegere buna pentru cei care nu vor sa investeasca intr-un obiectiv all-around (super-zoom) sau nu vor sa renunte la obiectivul standard (18-50mm sau echivalent), Tamron 70-300mm f/4-5.6 ofera o distanta focala extinsa (echivalent 450mm pe APS-C la capatul tele, conform standardului de 35mm) si un mod Macro cu care celelalte obiective din test nu se pot lauda.

Cadrul original, la 70mm:

Sa vedem cum se comporta la 70mm si f/8, in zona centrala a cadrului (crop 100%):

Si in zona mediana a cadrelor (crop 100%):

La 300mm reuseste sa ofere o calitate a imaginilor buna, daca ne gandim la valoarea de piata a acestui obiectiv. Cadrul original:

Crop 100% central:

Crop 100% median:

Tamron 70-300mm f/4-5.6 in modul Macro

Tamron 70-300mm f/3.5-5.6 dispunde e un mod macro destul de performant. Are factor de marire maxim 1:2. Ce inseamna asta? Dimensiunea proiectiei subiectului pe suprafata senzorului (captorului) va fi de doua ori mai mica decat dimensiunea reala a obiectivului fotografiat. Nu este un obiectiv macro in adevaratul sens al cuvantului, deoarece nu ofera un factor de marire 1:1, dar va permite sa va apropiat de subiect destul de mult si cu siguranta va fi o alegere interesanta pentru cei pasionati de astfel de fotografii.

Am pregatit doua teste macro, unde se poate vedea atat nivelul de claritate dar si aberatiile cromatice foarte evidente:

Fotografia originala:

Crop 100%:

Fotografia originala:

Crop 100%:

Aspecte pozitive si negative. Care sunt impresiile noastre?

Tamron 70-300mm f/4-5.6

Tamron 70-300mm
Tamron 70-300mm f/4-5,6

Am inceput testul obiectivelor cu modelul 70-300mm, un tele accesibil, recomandat celor care fac primii pasi in fotografie si care nu dispun de un buget mare pentru achizitia unui obiectiv mai performant si – implicit – mai scump. Este un obiectiv versatil, care se lauda cu un zoom generos (300mm), cu care se pot surprinde imagini bune. In dotarea obiectivului se regaseste si functia macro, care are un raport de marire 1:2 si care poate fi folosita cu success pentru fotografierea subiectelor mici, fara a le deranja (de exemplu in cazul insectelor). Totusi, nu trebuie sa nu va asteptati la rezultate suprinzatoare (nu este un obiectiv macro 1:1) iar optica nu se poate compara cu cea a unui obiectiv macro dedicat.

Motorul de focus este unul standard (clasic) si destul de zgomots, nu dispune de sistem PZD si este destul de lent. Nu recomand achizitionarea unui astfel de obiectiv pentru cei care sunt pasionati de fotografie sportiva deoarece exista posibilitatea de a rata focusul pe subiectii aflati in miscare (foarte) rapida. Un alt dezavantaj il reprezinta extinderea elementului frontal la focalizare (si rotirea acestuia) ceea ce va ingreuna utilizarea unor filtre specifice, cum ar fi cel de polarizare sau in neutru in degrade.

Culorile au o saturatie normala, cadrele sunt suficient de sharp pentru a-l recomanda chiar si celor mai pretentiosi (in limitele acestui buget). Aberatiile cromatice isi fac simtita prezenta, dar se pot corecta destul de usor cu orice soft de prelucrare a imaginilor. Pentru cei care vor imagini mai sharp, recomandam inchiderea diafragmei pana la valoarea f/8.
Este un obiectiv potrivit pentru cei care doresc primul zoom si nu dispun de un bugetul necesar achizitionarii unui obiectiv din clasa superioara dar si celor care vor sa faca primii pasi in fotografi wildlife, de natura dar si macro. Impreuna cu un obiectiv standard (18-50mm sau echivalent), Tamron 70-300mm poate fi un foarte bun teleobiectiv pentru calatorii, avand cea mai mare distanta focala din acest test.

Tamron 70-300mm f/4-5.6 Macro se gaseste pentru montura Canon, Nikon si Sony si costa 599 lei aici.

Fotografii de test cu Tamron 70-300mm f/4-5.6 Macro

Tamron 18-200mm f/3.5-6.3

Tamron 18-200mm aspherical
Tamron 18-200mm aspherical

Tamron 18-200mm este un zoom standard foarte accesibil, pentru calatorii sau pentru cei care nu doresc sa schimbe mereu obiectivele si prefera unul singur bun in majoritatea situatiilor. La fel ca si Tamron 70-300mm despre care am vorbit mai sus si acesta are montura de plastic, insa beneficiaza de un motor de focus intern, cu un zgomot destul de redus si mai rapid, chiar daca nici el nu face parte din seria celor echipate cu sistem PZD (Piezo Drive).

Din punct de vedere optic il putem incadra in categoria entry-level, desi formula optica are in componenta sa elemente XR si LD menite sa reduca aberatiile si sa imbunatateasca acutanta (sharp-ul). Cei cu un buget restrans pot avea acum un singur obiectiv „all around”, accesibil, care ofera o calitate decenta a fotografiilor. Principalul sau atuu este pretul – un super-zoom la doar 749 de lei.

In mod surprinzator, pentru un obiectiv din aceasta categorie de pret, efectul lens flare este foarte bine controlat:

Tamron 18-200mm este un obiectiv pe care il recomandam in special celor cu un buget redus, celor care doresc un bagaj cat mai usor in vacanta si nu vor sa piarda timp pretios schimband obiectivele. Totusi, este un obiectiv accesibil, foarte versatil, dar care nu exceleaza din punct de vedere optic.

Tamron 18-200mm f/3.5-6.3 Aspherical costa 749 de lei si se gaseste in trei variante: pentru Canon, Nikon si Sony. Pret actualizat si promotie aici.

Fotografii de test cu Tamron 18-200mm f/3.5-6.3

Tamron 18-270mm f/3.5-6.3 VC PZD

Tamron 18-270mm PZD pe Canon
Tamron 18-270mm PZD pe Canon 50D

Am lasat spre final obiecitvul Tamron 18-270mm, un model care s-a dovedit (din nou) foarte bun, dar care are si un pret pe masura. Primul lucru pe care am avut ocazia sa il remarc a fost constructia solida si montura metalica, caracteristici care pentru mine reprezinta un mare plus. De asemenea trebuie remarcat si motorul de focalizare PZD (Piezo Drive, similar Canon USM, daca vreti sa incercam o comparatie…) care reuseste intr-un mod silentios sa realizeze punerea la punct in timpi foarte scurti.

Contrar asteptarilor, este un obiectiv foarte sharp, chiar daca este are un factor de zoom mare. Am putea fi obiectivul perfect pentru vacante, datorita multitudinii de situatii pe care le acopera si a dimensiunii compacte. O geanta de umar in care sa avem un body, obiectivul si mici accesorii (filtre, carduri, etc.) ar trebui sa fie suficienta pentru un „kit” de vacanta foarte versatil.

Citeste si: Kitul de „supravietuire” in vacanta

Calitatea optica este una foarte buna, chiar daca acest obiectiv nu face parte in seria SP (Super Performance) de la Tamron. Culorile sunt excelente. Asa cum era de asteptat, aberatiile cromatice isi fac simtita prezenta, insa mai mai putin decat in cazul celorlalte obiective din test (lucru care se poate vedea si in imaginile comparative de mai sus). In lumina slaba (noaptea) focalizarea functioneaza destul de lent, dar chiar si asa reuseste de cele mai multe ori sa faca punerea la punct cu precizie. Vigneteaza puternic la focala maxima (aprox. 3 trepte de expunere la 270mm). Poate fi folosit cu success in fotografia wildlife, sport sau chiar portrete.

Daca ar fi sa alegem un obiectiv pentru uz zilnic, pentru vacante sau pentru momentele cand ne dorim sa calatorim cu un bagaj cat mai usor, alegerea noastra ar fi obiectivul Tamron 18-270 datorita versatilitatii pe care o are dar si pentru calitatea optica si focusul rapid chiar daca investitia, la inceput, este una mult mai mare.

Tamron 18-270mm PZD este disponibil pentru montura Canon, Nikon si Sony si costa 1.899 lei. Click pentru pret actualizat.

Fotografii de test cu Tamron 70-300mm f/4-5.6 Macro (o parte si dintr-o calatorie de anul trecut din Grecia)

Obiectivul Tamron 18-270mm PZD VC a fost si alegerea noastra in doua dintre calatoriile pe care le-am realizat in ultimii doi ani si despre care va invitam sa cititi in reviewul si articolele de mai jos:

Un articol de Calin Stan in colaborare cu Stefan Chiric.

Comments are closed.