Saptamana trecuta am avut placerea sa ma aflu printre primii fotografi care au testat noua gama de obiective Zeiss Milvus. Am fost in Germania, la uzinele Carl Zeiss (care au si un muzeu despre care v-am povestit aici) si am descoperit sase obiective noi, proiectate de Zeiss special pentru DSLR-urile actuale, cu senzori de mare rezolutie, potrivite atat fotografii dar si pentru video. Pana ajung oficial in Romania, sa vedem cum se descurca noile obiective intr-un test „fulger” pe care l-am efectuat in cadru sesiunilor de testare organizate de Zeiss. In plus, v-am pregatit mai jos cadre hi-res la 16 si 36 megapixeli, pe care le puteti descarca si studia pe propriile monitoare, dupa bunul plac!

Noile obiective Zeiss Milvus pentru DSLR Noile obiective Zeiss Milvus pentru DSLR
Noile obiective Zeiss Milvus pentru DSLR

Pe scurt despre noua gama de obiective pentru DSLR-uri:

Denumirea “Milvus”, ca si Touit, Otus, Batis si Loxia – alte doua game de obiective lansate in ultimii ani de Zeiss – reprezinta o specie de pasari de preerie, de dimensiuni medii.

Zeiss afirma despre noile obiective ca sunt dedicate aparatelor foto DSLR cu senzori de mare rezolutie, iar intreaga gama a fost proiectata astfel incat toate obiectivele sa ofere aceeasi calitate a imaginilor, inclusiv in ceea ce priveste modul de reproducere al culorilor (sa nu existe diferente de nuante intre obiectivele gamei). Constructia solida, din metal cu elemente care asigura etanseizarea impotriva intemperiilor, garanteaza o utilizare de lunga durata, indiferent de conditii. Sunt obiective dedicate utilizatorilor profesionisti, fie ei fotografi sau operatori video care filmeaza cu ajutorul DSLR-ului.

Similar gamei Loxia, lansata anul trecut, obiectivele din gama Milvus au diafragma mecanica, cu de-click, care permite atat setarea in trepte standard dar și trecerea linara de la o valoare a diafragmei la alta, feature util pentru cei care filmează cu DSLR-ul. Obiectivele pot fi utilizate atat pentru a surprinde fotografii dar si pentru filmare, caz in care “clickul” specific pozitilor fixe ale inelului de diafragma poate fi dezactivat cu un buton de pe carcasa, pentru a permite trecerea linara de la o valoare la alta a diafragmei, asa cum cer exigentele celor care le folosesc in cinematografie.

Setarea modului de lucru al diafragmei (step-by-step sau liniar)
Setarea modului de lucru al diafragmei (step-by-step sau liniar)

Gama Milvus include acum, la lansare, următoarele obiective: Milvus 100mm f/2.0 Macro, 50mm f/2.0 Macro, 85mm si 50mm f/1.4 dar si Zeiss Milvus 35 2.0 si un obiectiv de 21mm cu f/2.8. Toate cele sase vor fi disponibile in varianta ZE (montura Canon) si ZF.2 (montura Nikon). Doua dintre cele 6 obiective au formule optice noi, cum ar fi 50mm f/1.4 care are formula optica Distagon, similara lui Zeiss Otus 55mm f/1.4.

Pret in Romania:

Noile obiective vor ajunge in Romania, la F64, incepand cu jumatatea lunii octombrie. Cel mai accesibil dintre ele va costa 4.999 lei. Detalii aici.

Despre acest test:

Eu am testat trei dintre obiectivele Milvus si va prezint mai jos fotografiile realizate cu ele. Sunt fotografii trase cu Nikon D4, Nikon D800 si Nikon D8o0E, cu obiectivele Zeiss Milvus 21mm f/2.8, 50mm f/1.4 si 85mm f/1.4 in cadrul sesiunii de testare la care am participat in a doua zi a evenimentului din Germania, dupa lansarea oficiala. Din pacate nu am apucat sa fac foarte multe fotografii cu obiectivele macro si cu cel de 35mm, dar atunci cand vor sosi in Romania incerc sa le fac rost din nou la teste si sa realizez un articol amanuntit. Tot mai jos gasitit si cateva sample-uri full ress trase cu fiecare din cele trei obiective testate, cu EXIF inclus (toate fotografiile din acest test au EXIF), asadar feel free sa studiati chiar voi calitatea optica oferita de noua gama Zeiss!

Zeiss Milvus 21mm f/2.8

Zeiss Milvus 21mm f/2.8 pe Nikon D4
Zeiss Milvus 21mm f/2.8 pe Nikon D4

Obiecitvul meu preferat dintre cele lansate saptamana trecuta (asta si pentru ca eu fac foarte des fotografie de peisaj), noul Milvus 21mm f/2.8 a ajuns in mainile mele alaturi de un Nikon D4, aparat pe care l-am si testat in prima zi, imediat dupa lansare (cadrele de interior, de mai jos). A doua zi, in cadrul sedintei de test de arhitectura/peisaj, am avut ocazia sa il testez din nou, de data aceasta pe un Nikon D800.

De la 16 la 36 de megapixeli, indiferent de rezolutie, rezultatele m-au uimit. Este un obiectiv foarte sharp, ce ofera o acutanta excelenta inclusiv la deschiderea maxima a difragmei (unde nu vigneteaza excesiv, asemenea altor obiective grandangulare de la alte branduri) iar distorsiunile sunt greu sesizabile, ceea ce il recomanda pentru o multime de aplicatii: de la fotografie de peisaj si pana la fotografie de arhitectura, fotojurnalism etc. Mi-a placut in mod deosebit exact acest lucru: capacitatea obiectivului de a ofer imagini fara distorsiuni, o caracteristica esentiala pentru un obiectiv super-grandangular din clasa profesionala.

Descarca fotografii hi-res cu Zeiss Milvus 21mm f/2.8:

Toate imaginile cu Zeiss Milvus 21mm f/2.8:

Zeiss Milvus 50mm f/1.4

Cu Zeiss Milvus 50mm f/1.4 am avut ocazia sa trag de doua ori in cadrul sedintei de test, prima data cu un Nikon D800E – atunci cand am realizat fotografiile de portret de mai jos – si a doua oara cu un Nikon D800 standard, in cadrul sesiunii de test axata pe arhitectura. Este un obiectiv reusit, ce ofera o claritate excelenta dar si cateva aberatii cromatice minore, asa cum am putut identifica in cateva din cadrele de test (vedeti mai jos cadrul cu lebede). Oricum, nu ceva ce sa nu se poata corecta in postprocesare. In rest, nu vigneteaza evident nici la f/1.4, iar acutanta, reproducerea culorilor si contrastul sunt excelente.

Milvus 50mm f/1.4
Milvus 50mm f/1.4

Descarca fotografii hi-res cu Zeiss Milvus 50mm f/1.4:

Toate imaginile cu Zeiss Milvus 50mm f/1.4:

Zeiss Milvus 85mm f/1.4

Pe Zeiss Milvus 85mm f/1.4 l-am testat tot pe un Nikon D800E si am ramas placut surprins de acutanta excelenta dar si de modul in care obiectivul reuseste sa asigure separarea subiectului de fundal, la diafragme deschise. Este un obiectiv pe care vreau sa il testez mai in amanunt, dar care mi s-a parut excelent inca de la primul cadru. Va fi cu siguranta favoritul fotografilor de portret/fashion. Claritate, sharpness, culori, contrast. Toate sunt ireprosabile!

Zeiss Milvus 85mm f/1.4
Zeiss Milvus 85mm f/1.4

Descarca fotografii hi-res cu Zeiss Milvus 85mm f/1.4: