Tamron AF SP 60mm f/2.0 Di-II Macro 1:1 este primul obiectiv macro cu distanta focala medie de la Tamron conceput special pentru aparatele foto DSLR cu senzor in format APS-C. Dotat cu o diafragma foarte luminoasa (f/2), Tamron 60mm f/2 Macro este un obiectiv foarte atragator, atat din punct de vedere al pretului cat mai ales datorita specificatiilor tehnice foarte bune.
Ideal pentru fotografia macro si „close-up„, dar si pentru portrete sau fotografie in lumina scazuta, Tamron 60mm f/2 Macro poate fi obiectivul perfect pentru cei ce doresc sa abordeze doua domenii fotografice cu un singur obiectiv foarte versatil.
Apartinand clasei „SP” (Super Performance) de la Tamron, obiectivul face parte din gama profesionala a producatorului Japonez si beneficiaza de cele mai noi tehnologii din „ograda” laboratoarelor Tamron. Specific acestui brand, obiectivul a fost proiectat pentru a avea o dimensiune exterioara cat mai redusa si este incredibil de mic pentru luminozitatea mare data de diafragma cu valoarea maxima f/2! Apartinand clasei „Di-II”, se potriveste pe aparatele DSLR cu senzor in format redus, acolo unde distanta focala echivalenta standardului de film devine aproximativ 90 mm (sau 100mm in cazul aparatelor Canon).
Tamron AF SP 60mm f/2.0 Di-II Macro 1:1 este dotat cu un sistem de focalizare interna iar lentila frontala nu se roteste in momentul focalizarii, ceea ce ajuta in momentul utilizarii filtrelor.
Din punct de vedere al calitatii constructiei si a finisarii, obiectivul se incadreaza in standardele Tamron si se apropie destul de mult de calitatea constructiei obiectivului Tamron 90mm f/2.8 Macro. Totusi, ca o parere strict personala, noul model are un design mai placut decat acesta. Bineinteles aceasta este o parere pur subiectiva si nu influenteaza calitatea imaginii! 🙂
Lentilele ce compun acest obiectiv sunt de cea mai buna calitate iar tratamentul anti-reflex isi face treaba foarte bine. Obiectivul vine dotat cu parasolar si este recomandata utilizarea acestuia pentru un contrast mai bun in fotografiere. Totusi, chiar si fara parasolar imaginile sunt foarte bune, cu o claritate si o definitie extrem de buna. Obiectivul se comporta foarte bine atat in testele de laborator cat si in practica, si rezolutia se mentine la cote ridicate chiar si la diafragme deschise. Totusi, maximul de performanta il veti obtine in jurul valorii diafragmei f/5.6, acolo unde rezolutia este cea mai buna.
In concluzie, Tamron 60mm f/2 SP AF Di-II Macro este un obiectiv de calitate ce se comporta foarte bine si pe care va puteti baza oricand atunci cand doriti sa fotografiati produse, obieciecte de mici dimensiuni („Close-Up”) sau portrete!
Tamron 60mm f/2 SP AF Macro este disponibil atat pentru Canon cat si pentru aparate DSLR Nikon!
Spor la fotografiat! 🙂