Tamron a dat astazi publicitatii pretul pentru noul obiectiv super-zoom destinat aparatelor foto cu senzori APS-C, Tamron 16-300mm F/3.5-6.3 Di II VC PZD Macro. Obiectivul a fost anuntat initial la mijlocul lunii Februarie dar, la acea data, nu ni s-au oferit informatii despre pretul estimativ sau momentul cand acesta va ajunge in magazine. Acum, Tamron declara ca noul obiectiv super-zoom pentru calatorii va costa aproximativ 600 Euro si va ajunge in magazine in luna Mai a anului curent.
Pretul pentru Romania inca nu a fost confirmat, dar el va fi afisat in curand aici.
Noul obiectiv inlocuieste modelul actual, care s-a bucurat de multe review-uri pozitive, 18-270mm f/3.5-6.3 PZD si vine cu o serie de imbunatatiri importante.
Cea mai evidenta noutate adusa de 16-300 este plaja focala mai generoasa, care porneste acum de la 16mm (24mm echivalent) si ajunge pana la 300mm (450mm echivalent), in comparatie cu modelul anterior echivalent 28-405mm. Pe langa unghiul mai larg de cuprindere, noul Tamron 16-300mm F/3.5-6.3 VC PZD se lauda si cu o constructie mai solida, cu o rezistenta sporita la praf si umezeala dar si cu noua formula optica.
Tamron 16-300mm F/3.5-6.3 Di II VC PZD are o formula optica compusa din 16 elemente de sticla dispuse in 12 grupe. Dintre acestea trei sunt elemente de sticla asferice, un element asferic hybrid, doua LD, unul XR (Extra Refractive index) si unul UXR (Ultra-Extra Refractive Index). Are o diafragma formata din 7 lamele rotunjite iar distanta minima de focalizare a fost redusa la doar 39cm, factorul de marire maxim fiind 1:2,9 la 300mm. Obiectivul accepta filtre cu diametrul filetului de 67mm, are o greutate de 540g si o lungime de doar 10cm atunci cand este strans (la 16mm). Sistemul de focus intern, Tamron PZD (Piezo-Drive) asigura focalizarea rapida si precisa iar sistemul de stabilizare permite fotografierea din mana cu timpi de expunere de pana la patru ori mai lungi decat cu un obiectiv fara stabilizare interna.
Pana primim noul Tamron 16-300mm in teste, va invitam sa (re)vedeti testele cu Tamron 18-270mm f/3.5-6.3 VC PZD care inca se mai gaseste in magazine la un pret foarte bun – 1.599 lei
- Tamron 18-270mm f/3.5-6.3 VC PZD in test
- Test de grup: obiectivele Tamron pentru calatorii
- Cu Tamron 18-270mm in Croatia
- Cu Tamron 18-270mm in Grecia
Tamron a lansat recent si un super-zoom echivalent, pentru aparatele foto cu senzor Full Frame: 28-300mm f/3.5-6.3 PZD VC.
Tamron 16-300mm f/3.5-6.3 Di II VC PZD – Specificatii tehnice pe scurt:
- Model cod : B016
- Distanta focala : 16-300mm
- Diafragma maxima : F/ 3.5-6.3
- Unghi de vizualizare : 82°12′ – 5°20′
- Constructie interna : 16 elemente in 12 grupuri
- Distanta minima de focus : 0.39m
- Magnificare macro : 1:2.9 (at f=300mm )
- Dimensiune filtru : φ67mm
- Diametru extern : φ75mm
- Lungime : 99.5mm (3.9 in)
- Greutate : 540g (19 oz)
- Lamele Diafragma : 7 lamele
- Diaframa minima : F/22-40
- Accesorii standard : Parasolar si capace protectie
- Disponibil pentru : Canon, Nikon, Sony
Interesant, asteptam review-ul, daca e cel putin la fel de bun ca 18-270mm, va fi tot ce are nevoie un amator, alaturi de un 50 fix. E destul de "macro", 1:2,9 e ceva. 70-300mm VC USD al meu e 1:4,1 parca, si ia close-up foarte bune. Acum.. sper sa fie si sharp la 300mm.
E un obiectiv promitator, il pui si pleci de acasa, un fix 35 sau 50 il iei intr-un buzunar. Bravo Tamron!
Da, dar pacat ca e destul de scump… 600 Euro la noi inseamna ca va fi cam 2.899 lei… ceea ce e mult pt un super-zoom entry…
E pret de pornire, in maxim un an ajunge la 2000-2200 lei, ceea ce e un pret corect. Daca un 18-135 IS de la Canon e 2000+ lei fara parasolar (acum, cel putin), sau un 18-200mm Canon, 2100+, fara parasolar, merita si Tamron, e optica mai noua. Cele doua Canon sunt vechi, iar 18-135 STM e mai lent la focalizare :).
Cosmin Dumitru da, e si asta adevarat. Clar bate Canon-ul..
18-270 VC PZD, actualul superzoom Tamron, bate superzoom-urile de la Canon, 16-300 are si plaja ideala pentru calatorii sau momentele cand ai nevoie de un singur obiectiv, n-ai timp de schimbat, sau nu vrei sa cari multe cu tine, iei aparatul la gat si pleci.
Cosmin Dumitru da, clar, e poate cel mai bun super-zoom pe care l-am testat eu vreodata.
Am un Tamron 18-270 mentionat mai sus….ca si zoom este super dar materialele folosite lasa de dorit.