Lansare dupa lansare! Acesta pare a fi noul „motto” al celor de la Sony, care astazi au prezentat un nou aparat cu senzor Full Frame de 35mm. Este vorba despre noul Sony RX1R II, un aparat foto cu obiectiv fix, senzor BSI-CMOS de 42,4Mpx, 399 de puncte de focus si o caracteristica despre care compania nipona afirma ca este unica in acest moment: senzorul utilizeaza un filtru AA (de demozaicare) ce poate fi activat sau dezactivat de fotograf, iar intensitatea sa poate fi setata din meniu!
Sony RX1R II preia de la modelul mirrorless senzorul BSI-CMOS de 42,4Mpx, dar in locul monturii Sony E-Mount se regaseste un obiectiv fix, de 35mm cu diafragma maxima f/2.0 cu lentile produse de Zeiss. La o prima vedere, la exterior, noul RX1R II este similar modelului anterior lansat de Sony, principala noutate constructiva fiind integrarea vizorului electronic rabatabil (2.4Mpx XGA OLED), pe care l-am intalnit prima data la modelul RX100 III. Are ecran LCD rabatabil de 3 inch si cateva butoane dedicate pentru functii, a caror actiune poate fi modificata din meniu, dar si o rotita dedicata pentru compensarea expunerii (+/- 3EV).
Totusi, ce este cu adevarat de admirat la noul RX1R II se regaseste „sub capota”, in interior, acolo unde senzorul BSI-CMOS a fost „dotat” cu un filtru optic de demozaicare (filtru AA) despre care Sony afirma ca este unic in acest moment intre aparatele cu senzor Full Frame: poate fi activat sau dezactivat la nevoie, iar intensitatea sa poate fi setata din meniu, la fel si functia avansata de bracketing (care, da – face bracketing de demozaicare!).
Apoi, tot in lista de specificatii tehnice ale noului RX1R II se regaseste si sistemul autofocus imbunatatit, preluat si el de la modelul A7R II lansat la inceputul verii. Astfel, micul „compact” Sony primeste acum un sistem AF cu 399 de puncte de focus cu detectia fazei, mai rapid cu pana la 30% fata de cel de pe RX1R, care vine „la pachet” inclusiv cu functiile Eye-AF si Lock-ON AF, care s-au remarcat la modelele lansate recent.
Lista de specificatii tehnice ale noului RX1R II include si functia de filmare Full HD 1080 60p XAVC S (de ce nu 4K, doar ei stiu!), alaturi de posibilitatea de a inregistra fotografii statice in format RAW pe 14 biti (RAW necompresat!), fotografiere in rafala cu pana la 5 cadre pe secunda, focalizare de la 14cm de subiect (close-up macro), alaturi de conectivitatea Wi-Fi si NFC – care a devenit deja un standard in lumea foto.
Acesta este, foarte pe scurt, noul Sony RX1R II, un aparat pe care abia astept sa il primesc in teste. Nu stiu inca la ce data va ajunge in magazine, dar pretul estimativ pentru acest compact hi-end este undeva in jur de 3200 Euro. Cert este ca Sony A7R II (de la care RX1R II preia majoritatea caracteristicilor tehnice) are un pret similar, fara nici un obiectiv (deci, asa cum se spune, „body only”)… Daca e mult sau putin, astept sa imi spuneti voi, mai jos, in comentarii!
Sony RX1R II – specificatii tehnice pe scurt:
Aparat foto compact, cu obiectiv nedetasabil- Senzor Full Frame 35mm
- Rezolutie 42,4 megapixeli
- Obiectiv de 35mm f/2.0 cu lentile Zeiss
- Sistem AF cu 399 puncte de focus cu detectia fazei si 24 cu detectie de contrast
- Fotografiere in rafala cu 5fps
- Filtru optic de demozaicare (cu intensitate variabila)
- Macro de la 14cm
- Vizor electronic rabatabil vertical
- Ecran LCD rabatabil, 3 inch
- Patina pentru blitz extern (sau accesorii)
- Nu are stabilizare de imagine integrata (desi exista o optiune de stabilizare „digitala”in meniu, pentru filmare)
- Filmare Full HD 1080 60p
- Wi-Fi + NFC
Alte imagini cu Sony RX1 R II:
….imi plac toate….inclusiv pretul….
Aparatul e extraordinar. Din pacate pretul il aduce foarte aproape de Leica Q iar eu unul, intre cele 2 l-ai alege pe neamt fara nici o ezitare.