Sony RX100 este primul aparat din categoria „compactelor premium” lansat de Sony si „sparge gheata” cu functii premium precum inregistrare RAW, doua formate video (AVCHD si MPEG4), obiectiv luminos (cu f/1.8) si cateva functii pe care le intalneam pana acum doar pe compactele avansate din oferta altor producatori. Deoarece intr-un fel ma mira lansarea celor de la Sony, ei avand de departe cele mai reusite aparate mirrorless in acelasi segment de pret cu RX100, am vrut sa vad ce poate noul aparat si acum am ocazia sa va prezint acest review chiar inaintea celor de la Dpreview. 🙂

vezi-promotia-acum

Cu Sony RX100. Fiti atenti la detalii! :)
Cu Sony RX100. Atentie la detalii! 🙂

Constructie si utilizare

Sony RX100 are un design simplu, dar functional. Este construit din aluminiu si iti ofera un feeling placut la atingere, profi, ceva de genul „not your usual compact camera”. Butoanele sunt bline plasate, dar au ales o pozitie destul de ciudata pentru butonul care porneste si opreste inregistrarea video. Mi s-a intamplat sa il apas fara sa vreau, de cateva ori, deoarece este exact langa rotita care schimba modurile de fotografiere.

Sony RX100
Sony RX100

Mi-a placut inelul de selectie de pe obiectiv. Invartind de el, poti accesa cele mai importante setari ale camerei, care difera in functie de modul in care fotografiezi. De exemplu, in modul „A” (Prioritate de Diafragma) invartind de inel schimbi diafragma dar in modul „S” (Prioritate de timp), acelasi inel te ajuta sa alegi timpul de expunere. Mai mult decat atat, functiile pot fi selectate din meniul camerei, acelasi meniu pe care l-am laudat si la modelele din gama Alpha. Totusi, pentru a aprecia la maxim utilitatea inelului de selectie ai nevoie de ceva timp pentru acomodare…

Pentru clasa din care face parte, Sony RX100 este foarte compact. De notat este faptul ca au realizat asta renuntand la cateva elemente pe care eu le consider importante daca vrei sa faci un aparat dedicat utilizatorilor avansati: nu are vizor (nici optic, nici digital – doar ecranul LCD de pe spate) si nu are patina pentru blitz. Are blitz integrat, dar este mic si nu reuseste sa faca fata chiar in orice conditii.  Totusi, in lipsa acestor doua elemente Sony RX100 intra in aproape orice buzunar, pe cand un aparat precum Canon G1X are nevoie de mult mai mult loc. 🙂

Calitatea imaginii, ISO, balans de alb si focalizare

Sony RX100 este un aparat compact din clasa „premium”, care se adreseaza utilizatorilor avansati si profesionisti. RX100 este si prima compacta de la Sony care poate inregistra imagini RAW, sau RAW si JPEG simultan. Chiar daca fotografiile RAW nu le-am putut inca deschide cu ACR sau Lightroom, din motive evidente, am facut toate testele cu imaginile JPEG si pot spune ca RX100 este in varful clasamentelor din acest punct de vedere. Imaginile sunt clare, „curate” (fara zgomot de imagine), la calitate „DSLR-like” si pot spune asta fara sa exagerez. Sunt putine compacte pe care le pot lauda in acest fel. Pana acum doar Canon G1X s-a mai ridicat la aceste performante. Pe Sony il ajuta in acest sens si optica foarte buna (lentile Carl Zeiss Vario-Sonnar T * IS) si deschiderea mare a diafragmei (f/1.8), care ii permit sa inregistreze fotografii mai bune pe timp de noapte sau in lumina putina.

Si, ca sa nu uit, Sony RX100 este una din putinele compacte cu care poti face fotografii cu un bokeh mai mult decat decent:

Sony RX100
Sony RX100

Doua probleme am eu cu Sony RX100: am observat ca are tendinta de a subexpune imaginile, de foarte multe ori. Totusi, se poate corecta din functia de compensare a expunerii, dar e dificil de observat atunci cand faci fotografiile si abia dupa ce descarci fotografiile iti dai seama ca trebuia sa compensezi expunerea cu o diafragma.

Tendinta de subexpunere se poate vedea in majoritatea fotografiilor. Iata un exemplu:

Sony RX100. Inainte si dupa corectia Levels din PS
Sony RX100. Inainte si dupa corectia Levels din PS

A doua problema este legata de factorul de zoom. Sony RX100 are o focala echivalenta 28-100mm, dar pentru un compact care din aceasta clasa, mi-ar fi fost mult mai utila o plaja focala mai mare.  Asa, de multe ori devine frustrant sa vezi ca ai nevoie de un zoom mai mare, dar nu il ai. Sigur, exista „zoom digital” (software), dar nu asta e solutia, oricat ar incerca cei de la Sony sa ma convinga de calitatea algoritmilor lor de interpolare…

Testele ISO

Sony RX100 poate utiliza valori ISO din intervalul 80 – 6400 si, asa cum spuneam mai sus, este una din putinele compacte care chiar se pot lauda cu imagini clare, fara noise, chiar si la valori ISO „astronomice”. Cred ca va convingeti din testele de mai jos. Folositi sagetile butoanele pentru navigare si click pe poze pentru a le vedea la rezolutia normala.

Sony RX100 - ISO 6400 (Coop 100%)

Image 8 of 8

Balansul de alb

Chiar daca, din punctul meu de vedere, inca nu am gasit compacta „perfecta” in ceea ce priveste alegerea balansului de alb automat, Sony RX100 se descurca onorabil. Nu am avut probleme nici la fotografiile de interior si nici in exterior. Bineinteles, pentru poze de noapte va recomand sa trageti RAW si sa corectati balansul in procesare. Indiferent de aparat, chiar si daca vorbim de cel mai performant DSLR. Am observat totusi ca de multe ori imaginile au o usoara tenta galbuie, mai ales atunci cand in cadru culoarea dominanta este verde.

Filtre, Panorame si alte efecte

Toate ca toate, dar sa nu uitam totusi ca avem in fata un CyberShot. Adica un compact Sony. Ei au fost primii care au introdus pe aparatele digitale inregistrarea automata a imaginilor panoramice si auto HDR si tot ei sunt cei care au – cred – cele mai multe efecte intr-un singur aparat. Sony RX100 abunda in astfel de efecte si posibilitati de „alterare creativa” :). Chiar daca mi se par inutile pentru fotografii care fac parte din targetul acestui aparat, am pregatit mai jos cateva imagini trase cu filtrele creative si o panorama.

Sony-RX100 - Filtrul "High Contrast Mono"
Sony-RX100 – Filtrul „High Contrast Mono”

Panorama cu Sony RX100 Sweep Panorama:

Panorama cu Sony RX100
Panorama cu Sony RX100

Alte imagini cu efecte:

Functia de filmare

Sony RX100 poate inregistra filme in format Full HD si, pentru prima data la un Sony am descoperit ca pot filma la rezolutie maxima si in format MPEG nu doar AVCHD, asa cum am intalnit – de exemplu – la Sony A57. Mi se pare o functie foarte utila pentru fotografi, mai ales ca formatul AVCHD nu prea e pe placul celor care vor sa editeze filmele inregistrate. Filmul de mai jos este inregistrat in format MPEG si urcat pe Youtube exact asa cum a fost inregistrat. Si aici, ca si la poze, observ o usoara tendinta de a subexpune. Era sa uit: sunetul este inregsitrat stereo!

Autonomie si stocare

Sony RX100 este ca iepurasul din reclamele la baterii: merge, merge, merge si merge … si merge… si merge. Da, glumesc, dar totusi are o autonomie foarte mare. Dupa aproape 20 de minute de filmat si 150 de poze, indicatorul de baterie era la jumatate. Deci are o autonomie pe care te poti baza oricand. Un alt aspect important este faptul ca Sony RX100 poate fi incarcat direct prin USB, de la priza (cu adaptorul livrat in cutie) sau de la orice calculator, laptop sau de la priza masinii. Destul de util atunci cand calatoriesti, dar asta inseamna ca nu poti incarca un al doilea acumulator in paralel cu cel din aparat.

Imaginile si filmele sunt stocate pe carduri Sony Memory Stick sau SD, dupa preferinte. Eu am folosit aceleasi carduri SD pe care le folosesc la toate testele, adica AData 8GB Class 10 si nu am avut nici un fel de probleme.

Pret

Sony RX100 va costa 2.699 Ron si se va gasi in magazinele de specialitate incepand cu 31 Iulie . Detalii despre pret si disponibilitate aici.

Concluzii

Recomandat de Clubul Foto
Recomandat de Clubul Foto

Strict din punct de vedere al performantelor, Sony RX100 este o compacta care exceleza in aproape toate aspectele. Mi-a placut viteza de focus, intarzierea insesizabila la declansare, calitatea imaginilor si optica excelenta, are si cateva „bile negre” destul de importante. Chiar si asa, Sony RX100 este una din cele mai performante compacte de pe piata, in acest moment.

Si daca tot vorbim de pret, data trecuta v-am promis un raspuns la intrebarea: merita Sony RX100 2700 de Ron, cand la acelasi pret poti lua un aparat foto mirrorless cu senzor mai mare si obiective interschimbabile (Sony NEX 5N, de exemplu)? Da, merita, dar doar daca pentru tine conteaza foarte mult dimensiunile compacte si poti lucra cu zoom-ul de doar 3,6x. 

Nota Clubul Foto: 8/10

Bile albe:

  • calitatea imaginilor foarte buna pana la ISO 3200 inclusiv
  • optica de calitate (Carl Zeiss)
  • luminozitate mare (f/1.8)
  • functii personalizabile
  • foarte compact
  • suport RAW
  • filmare Full HD AVCHD/MPEG4
  • multe filtre si efecte artistice (nu stiu ce profesionist le va folosi, dar merita precizate)
  • timp de pornire foarte scurt
  • intarziere la declansare insesizabila
  • ecran LCD cu rezolutie mare

Bile negre:

  • lipsa patinei pentru blitz (iar blitzul integrat e prea mic pentru a face fata)
  • lipsa vizorului optic
  • tendinta de subexpunere
  • fotografiile JPEG pot avea culori mai neutre decat v-ati astepta (fara a aplica filtrul Vivid)
  • butonul de inregistrare video poate fi atins foarte usor
  • zoom optic prea mic (doar 3,7x)
  • zoom destul de lent
  • blitz tip popup (pare destul de fragil!)
  • lens flare in contra-lumina (vezi mai jos poze)
  • nu are filtru ND integrat (util in aceasta clasa de aparate)

Alte fotografii realizate cu Sony RX100:

Click pe imagini pentru zoom.

 

18 COMENTARII

  1. Focalizand pe un subiect apropiat,gen macro,cum e si in cazul fotografiei cu floarea, clar obtii un bokeh decent .

    • RX100 🙂 Clar RX100 intre el si S110. Panasonicul respectiv nu l-am incercat, dar celealte doua da. Oricum, senzorul mare al lui Sony RX100 cred ca ii da clasa inclusiv lui LX-7. Asadar, as merge pe „mana sigura” si as alege Sony-ul

      • Chiar sunt la fel de bune? Aceasta e intrebarea.

        Si eu am aceeasi dilema intre Rx100 si g1x si doar aceasta indoiala ma face sa ezit.

        Am vazut cateva poze pe net facute cu rx100 care m-au cam speriat…pe la colturi. Altele cu culori cam moarte. La Canon n-am vazut asa ceva, mi-au placut toate. Desigur marja de eroare e mare cand nu sunt poze facute de tine ci doar culese la risc de pe net.

        Spui ca le-ai testat pe ambele, ne poti ajuta cu niste poze full size care sa se preteze la o comparatie pertinenta?

        Multumiri anticipate.

  2. Buna,
    Se merita diferenta de 800 lei dintre Sony RX100 si Fujifilm X10? As dori sa achizitionez unul din cele doua si nu stiu daca este justificata suma dintre cele doua. Multumesc.

  3. Pe modul Auto calitatea fotografiilor este la fel de buna ca si pe modul manual?Multumesc frumos.

Comments are closed.