De cateva zile circula pe internet imagini cu viitoarea gama de accesorii foto dedicate smartphone-urilor, pe care Sony ar urma sa o lanseze la inceputul lunii Septembrie. Despre ce este vorba? Pe scurt, se pare ca niponii se pregatesc sa ‘revolutioneze’ modul in care surprindem imagini cu telefonul mobil (impropriu spus…), lansand un mini aparat foto care se poate monta pe carcasa oricarui smartphone actual. Format doar din blocul optic cu zoom 10x, senzor, acumulator si electronica necesara functionarii, noul aparat ar trebui sa foloseasca la maxim tehnologia NFC si Wifi pentru a ajuta pasionatii de gadgeturi sa surprinda imagini mai bune, folosind – la propriu – telefonul mobil pe post de declansator.

Sony QX10
Sony QX10

Conform siteului SonyAlphaRumors, care a prezentat primul imaginile pe care le vedeti in acest articol, Sony va lansa la inceputul lunii Septembrie doua module foto compatibile atat cu smartphone-urile iOS dar si cu cele cu Android. Astfel, Sony DSC-QX10 si DSC-QX100 vor fi doua mini camere foto cu procesor BIONZ, senzor CMOS de 20 megapixeli, Wifi, NFC si slot pentru card SD, care se vor atasa de carcasa smartphoneului. Cu ajutorul aplicatiei dedicate, utilizatorul va putea incadra si declansa direct de pe ecranul telefonului mobil, actionand totodata zoom-ul sau functia de filmare Full HD. Asadar, toate functiile ‘camerei’ vor fi controlate direct de pe smartphone. Zvonurile merg si mai departe, afirmand ca modului QX100 va avea aceeasi optica si acelasi senzor ca si compactul de varf Sony RX100 Mark II lansat luna trecuta.

DSC-QX100_DSSony DSC-QX100 si QX10C-QX10_InSituation_01_Xperia-Z-1200_zps932fca38
DSC-QX100_DSSony DSC-QX100 si QX10C-QX10_InSituation_01_Xperia-Z-1200_zps932fca38

Daca acest concept este, fara doar si poate, unul foarte interesant, ramane de vazut in ce masura se va dovedi si util pasionatilor de fotografie. La prima vedere pare raspunsul Sony pentru cei care ar renunta la aparatele compacte in favoarea smartphone-urilor, dar nu sunt multumiti de calitatea imaginilor inregistrate de aceastea. Totusi, cele doua module pe care se pare ca le pregateste compania nipona nu rezolva una din problemele de baza pentru care utilizatorii renunta la compacte: utilizatorul se va deplasa, in continuare, cu doua gadgeturi ‘in buzunar’ – smartphone-ul si modulul foto Sony… In al doilea rand, avantajul unui smartphone cu camera este acela ca este intotdeauna la indemana, putand surprinde un cadru intr-un timp foarte scurt, dar gadgetul Sony va trebui montat, in prealabil, pe smartphone inainte de a surprinde o fotografie… Asadar, ramane de vazut in ce masura va avea succes si va fi adoptat de utilizatori.

Ce parere aveti? Ati achizitiona asa ceva ca accesoriu pentru smartphone? Credeti ca va avea succes?

Sony QX100
Sony QX100

4 COMENTARII

  1. Sant toate numai artificii pentru cei care nu stiu ce sa mai faca cu banii.
    Eu… in ceea ce ma priveste nu as face niciodata fotografii cu asa ceva,ca de altfel(cred)nici unul dintre cei care au ca pasiune(in adevaratul sens)fotografia !

  2. Ar face orice producatorii sa ne determine sa cumparam diverse produse care sunt asa interesante la prima vedere, cel putin asa cred eu. Exista si Canon EF mount pt iPhone…dar stau si ma gandesc…de ce ai vrea sa dai 250 $ pe asa ceva cand poti cumpara un set de carduri bune, sau chiar un obiectiv sau multe altele…Dar probabil ca sunt si impatimiti care arunca cu banii…Sunt curios si ce preturi vor avea :). Si daca am citit eu bine, de ce ai vrea sa pui card la un asa zis adaptor. Eu sunt de parere ca era deajuns un sistem optic cu senzor care sa transmita informatia direct pe memoria telefonului si eventual un pret destul de ok…

Comments are closed.