Sony A5000 – cel mai mic mirrorless APS-C – acest ‘copil rebel’ al gamei Sony, care paraseste ‘familia’ NEX (brand la care compania va renunta) si poarta cu mandrie insemnele gamei Alpha. E de bine, e de rau? E doar o schimbare de nume, pentru un aparat care seamana cu cel din generatia anterioara? Ei bine, nu chiar. Aflam in continuare de ce!

Sony A5000

Sony A5000  -  cel mai mic mirrorless Sony
Sony A5000 – cel mai mic mirrorless Sony

Specificatii tehnice pe scurt

  • Captor CMOS APS-C
  • Rezolutie 20,1 megapixeli
  • ISO 100-16.000
  • Inregistrare JPEG, RAW
  • Blitz pop-up integrat, raza de actiune 4m (GN 4, ISO 100)
  • Filmare Full HD 1080 30p cu sunet stereo
  • Ecran LCD rabatabil (vertical) de 3 inch si 460,800px
  • Stocare pe carduri SD/SDHC/SDXC/Memory Stick Pro Duo (1 slot)
  • Wi-fi integrat 802.11 b/g/n cu NFC
  • Acumulator NP-FW50
  • Autonomie 460 cadre (CIPA)
  • Greutate 269 g
  • Dimensiuni 110 x 63 x 36 mm

Fotografie realizata cu Sony A5000, automat, cu functia „Panorama”:

Constructie si utilizare

Dimensiunile exterioare nu trebuie sa ii pacaleasca pe cei care acum descopera gama mirroless a producatorului nipon. Sony A5000, in ciuda dimensiunilor reduse, integreaza un senzor CMOS EXMOR APS-C, adica similar (ca dimensiune) cu cele de pe DSLR-uri.

Va spuneam ca Sony A5000 este ‘cel mai mic’ mirrorless cu senzor APS-C de pe piata. Iata cat este de compact:

Desi A5000 seamana la exterior extrem de mult cu ultimele modele din gama NEX, un element important si util il diferentiaza: are blitz pop-up integrat (fata de NEX-5, pe care il inlocuieste si care nu avea). Asta inseamna ca nu mai este necesar sa montati sau sa demontati blitzul furnizat in cutie, alaturi de aparat, de fiecare data cand vreti sa faceti o fotografie cu blitz, asa cum se intampla la modelele NEX de pana acum (vezi review-ul lui Sony NEX-5T).

Ecranul LCD rabatabil (doar pe verticala, in sus) este util in doua situatii: pentru a fotografia de la nivelul solului …

… sau pentru autoportrete, atunci cand poate fi rabatat la 180º fata de pozitia obisnuita, excelent pentru un „Selfie” de succes! 😉

Fiind un aparat din gama entry-level, ce se adreseaza utilizatorilor entuziasti, Sony A5000 are doar strictul necesar atunci cand ne referim la butoanele pentru functii. Totusi, meniul aparatului ascunde un numar impresionant de functii, cu care nu se pot lauda nici unele aparate DSLR din aceeasi categorie de pret (vorbim imediat mai pe larg, despre meniu).

Accesul la acumulator se face prin partea de jos a aparatului (nici o noutate aici fata de gama anterioara Sony NEX) dar slotul pentru card a fost mutat in partea laterala a aparatului, fiind mai usor de accesat atunci cand aparatul este montat pe un trepied, de exemplu.

Despre body. Cum rezista la …. intemperii?

Ninsoarea abundenta din ultimele zile mi-a permis sa testez noul A5000 intr-un mod inedit, intr-un test ‘de forta’ pentru un aparat din aceasta clasa. Bodyul compact al celui mai mic mirrorless Sony este construit in totalitate din plastic si, desi asta ar putea ridica o spranceana celor mai ‘carcatoasi’, body-ul lui A5000 este suficient de solid pentru a lasa o impresie buna.

Mai mult, l-am purtat timp de 4-5 ore prin ninsoarea abundenta din ultimele zile, a nins pe el, s-a topit zapada pe el, nu a avut nici un fel de protectie suplimentara, si cu toate astea a functionat perfect de fiecare data, declansare dupa declansare. Acum cateva luni, am avut surprize neplacute cand am scos timp de 10 minute intr-o ninsoare similara, un aparat de doua ori mai scump si cu ‘pretentii‘. Asadar, nota 10 pentru Sony la acest capitol.

Toate imaginile cu Sony A5000:

Meniurile

Al treila aspect cu care Sony A5000 a facut o impresie buna in prima zi cand l-am primit la teste a fost noul meniu (sa recapitulam, primele doua aspecte au fost: dimensiunea redusa si prezenta blitzului integrat).

Niciodata nu am fost un mare fan al meniului de pe NEX. Acum, odata cu A5000 Sony a introdus meniul din gama Alpha si pe modele mirorrless entry si iata ca A5000 devine dintr-o data si mai interesant. Odata cu noul meniu vin insa si o serie de functionalitati si optiuni de personalizare cu care nu se pot lauda multe camere in aceasta categorie, dar cu care A5000 iese in evidenta.

Pe scurt, iata care sunt principalele functii cu care se lauda Sony A5000 si pe care le gasiti pe toate in meniul ‘stufos’:

  • Peaking Focus si Zebra  – pentru asistarea focalizarii manuale cu obiective fara AF (Sony A5000 poate utiliza, cu adaptor, aproape orice obiectiv ‘vintage’, iar datorita functiei Focus Peaking punerea la punct cu astfel de obiective se face foarte simplu si rapid)
Peaking Focus
Peaking Focus
  • Wi-Fi – trimiterea fotografiilor pe un smartphone sau pe o tableta se face acum foarte usor, gratie conectivitatii Wireless integrate a lui A5000 si a optiunilor de configurare simple din meniu. Aplicatia Play Memorie disponibila gratuit pentru Android si iOS permite accesarea rapida a imaginilor de pe camera, direct de pe mobil (inclusiv Remote Shooting). In plus, in viitor e posibil ca Sony sa dezvolte si alte aplicatii care vor putea fi descarcate si instalate direct in camera.
Send to Smartphone / Send to Computer - doua optiuni simple ce permit transferul rapid al imaginilor de pe aparat pe un smartphone sau pe un laptop, prin WI-Fi
Send to Smartphone / Send to Computer – doua optiuni simple ce permit transferul rapid al imaginilor de pe aparat pe un smartphone sau pe un laptop, prin WI-Fi
  • Soft Skin Efect – Pentru portrete cu o piele mai… fina (glumind, am putea spune ca e un mic „Photoshop” integrat, pentru corectarea automata a ridurilor, cutelor etc 🙂 )
  • Auto Object Framing – fotografiati o persoana, iar aparatul va alege automat cea mai ‘potrivita’ incadrare pentru situatia respectiva de fotografiere (cel putin conform algoritmilor Sony).
Soft Skin Efect
Soft Skin Efect
  • Auto HDR  – imaginile HDR (multi-cadru) pot fi inregistrate automat cu Sony A5000 datorita functiei pe care o gasiti in meniul principal.
  • La fel si imaginile Panoramice (180 sau 360º), pe verticala sau orizontala.
Auto HDR
Auto HDR
  • O multime de scene si efecte: doua moduri Auto (standard si Inteligent Auto – pentru fotografii de noapte) si peste 16 scene presetate, pentru situatii diverse, cum ar fi fotografierea in interior, la o petrecere, surprinderea focurilor de artificii sau a imaginilor din timpul competitiilor sportive.
Scenele Presetate
Scenele Presetate
  • Efecte speciale (live): peste 8 filtre „artistice” sunt disponibile in meniu, iar efectul acestora poate fi previzualizat live, inainte de a declansa. Amintim doar cateva: Miniatura, Pop Color, Desaturare selectiva (pe rosu, albastru, galben sau verde), Toy Camera etc. In plus, multe din aceste efecte pot fi personalizate, cu ajutorul unor slidere care apar pe ecran. Cateva exemple de imagini inregistrate cu efectele disponibile in meniul lui A5000 gasiti mai jos.
Efectul Toy Camera ales si previzualizat live din meniu
Efectul Toy Camera ales si previzualizat live din meniu

Asadar, mai sus aveti doar o selectie a unora dintre principalele functii ce se regasesc in meniul lui A5000. Cei interesati pot explora mai mult meniul in imaginile de mai jos:

Calitatea imaginilor, ISO si sistemul autofocus

Calitatea imaginilor se datoreaza senzorului CMOS EXMOR de 20,1 megapixeli, acelasi cu care Sony se lauda si la generatia anterioara NEX. La acest capitol nu s-au facut progrese majore, dar – vorba aceea – daca nu e stricat, nu-l schimba. Sony A5000 ofera o calitate foarte buna a imaginilor, senzorul APS-C aratandu-si performantele pana la ISO 3200 inclusiv. Aparatul este capabil sa surprinda imagini chiar si la valori ISO ce depasesc 12.800, dar deja acolo nu mai putem vorbi de imagini fara ‘zgomot’, asa cum se lauda cele trase sub ISO 3200.

Imaginile din acest test sunt inregistrate la valori ISO cuprinae intre 400 si 1600, cu exceptia fotografiilor de noapte care sunt trase la 1600 si 3200, toate in modul „P” sau „Av” (Prioritate de diafragma). Fotografiile sunt neprelucrate, JPEG ‘direct din aparat’ (inca nu avem convertor RAW capabil sa deschida fisierele lui A5000, asadar asteptam urmatorul update Adobe…).

Sample-ul Sony A5000 pe care l-am avut la teste a venit impreuna cu obiectivul de kit 18-55mm f/3.5-5.6 OS din generatia veche. In magazine, A5000 va fi comercializat impreuna cu obiectivul compact cu zoom electric, care nu doar ajuta la reducerea dimensiunilor generale ale ansamblului format din aparat si obiectiv dar ofera si o calitate a imaginilor mai buna (sau, cel putin asa se lauda). Din acest motiv este destul de greu sa ne pronuntam asupra vitezei de focalizarare a noului A5000. Cu obiectivul de kit clasic focalizarea s-a realizat de fiecare data precis, chiar si in ninsoare abundenta (majoritatea imaginilor din review fiind facute in aceste conditii), dar viteza de focus nu a excelat. Laudabila este precizia focusului, pentru ca din aproape 600 de cadre trase pentru acest review doar doua au avut focusul ‘ratat’, iar acelea au fost in ninsoare foarte abundenta.

Fotografii de noapte

Gratie senzorului performant, Sony A5000 reuseste sa se descurce bine noaptea, atunci cand utilizeaza la maxim performantele captorului la valori ISO ridicate. Am facut cateva cadre, la ISO 1600 si 3200 seara si noaptea, pe care le puteti viziona mai jos. Colorimetrul integrat al aparatului reuseste sa aleaga o valoare destul de optima pentru balansul de alb pe timp de noapte, chiar daca in cazul iluminatului stradal nu prea exista „balans de alb corect”.

Imagini panoramice

Aminteam mai sus, cand am vorbit despre meniul ‘stufos’ al lui A5000 despre fotografiile panoramice care pot fi inregistrate automat de noul Alpha. Iata cateva exemple:

Si, bineinteles, se pot face inclusiv panorame de seara/noapte:

Filtre si efecte speciale:

Am testat, in graba si simtind o acuta lipsa de subiecte ‘colorate’ datorata zapezii din Bucuresti, si filtrele si efectele speciale ce pot fi aplicate pe fotografii din meniul interactiv (cel pe care il puteti vedea mai sus, la sectiunea dedicata din review). Cu  filtrul Alb Negru direct din aparat, efect Toy Camera:

Si alte efecte, inclusiv cu desaturare selectiva (pastrand doar culoarea verde/albastra/rosie sau galbena in imagini), mai jos – click pentru marire:

Cum filmeaza Sony A5000?

Sony A5000 poate inregistra filme Full HD 1980×1080 in format AVCHD, 50i sau 25p  (50 fps interlaced sau 24 fps progressive) cu sunet stereo. Iata exemple cu embele setari:

Filmare noaptea, 1080 50i, bitrate 24Mbps (FX):

Filmare ziua, 1080 25p, bitrate 25Mbps (FX):

Autonomie, format fisiere, conectivitate si stocare

Unul din cele mai importante inconveniente ale aparatelor foto mirrorless este autonomia destul de redusa, comparativ cu a DSLR-urilor. Totusi, Sony A5000 se diferentiaza de restul ‘plutonului’ si ofera o autonomie foarte generoasa pentru un aparat care incape intr-un buzunar: 460 de cadre, conform producatorului. Cat de reala este cifra data de Sony? L-am testat exact in perioada in care Bucurestiul se confrunta cu temperaturi foarte scazute si, chiar daca am fotografiat 4-5 ore la temperaturi cu mult sub 0º tot am reusit sa surprind peste 400 de cadre cu A5000 intr-o singura zi. Ceea ce inseamna ca la temperaturi mai ‘usor suportabile’ (de catre fotograf), poate face chiar si peste 500 de cadre cu un singur acumulator.

Sony A5000 nu exceleaza la capitolul conectivitate, avand in partea stanga, langa slotul pentru card, doar un conector micro-USB (pentru transferul fotografiilor dar si pentru incarcarea acumulatorului) si unul HDMI, pentru vizualizarea fotografiilor si filmelor pe un display Full HD compatibil. Nu trebuie sa uitam de modulul Wi-Fi integrat, care, asa cum am mai amintit mai sus, permite transferul fotografiilor din aparat direct pe un smartphone sau un laptop cu conexiune wirelesss (mai multe detalii mai sus, cand am vorbit despre meniul lui A5000).

Incarcarea acumulatorului se face in camera, prin conectorul USB. E bine pentru ca puteti folosi aproape orice incarcator, chiar si unul pentru automobil, pentru a ‘reimprospata’ acumulatorul lui A5000 dar, pe de alta parte, daca veti achizitiona un acumulator suplimentar, nu veti putea folosi camera in timpul incarcarii unuia dintre acumulatori.

Chiar daca este un mirrorless ce se adreseaza segmentului entry, Sony A5000 poate fotografia atat in format Full HD cat si RAW, iar stocarea imaginilor se face pe carduri SD/SDHC/SDXC de pana la 64GB (class 6 sau mai performante, daca vreti sa si filmati). Camera raspunde bine la comenzi chiar si atunci cand imaginile sunt transferate pe card, nu ‘ingheata’ si va permite sa fotografiati in continuare, atata timp cat bufferul nu s-a umplut.

Pret

Sony A5000 nu se gaseste inca in magazinele din Romania, dar va ajunge pe rafturi pe 15 Februarie, la un pret de aproximativ 2.249 lei cu obiectivul de kit. Click aici pentru pretul actualizat.

Concluzii

Recomandat de Clubul Foto
Recomandat de Clubul Foto

Iata ca am ajuns la sfarsitul acestui test, moment in care trebuie sa aflati parerea mea generala despre cel mai nou membru al gamei Alpha, Sony A5000. Va spun cu toata sinceritatea ca este un model care m-a surprins placut. Nu este doar cel mai compact si cel mai ‘portabil’ mirrorless Sony de pana acum, dar se pare ca specialistii Sony au ascultat parerea comunitatii foto si au imbunatatit modelul entry din gama NEX in cateva puncte cheie (blitz integrat, meniul cu o structura care nu mai necesita o perioada de acomodare etc).

In plus, „micul” A5000 include cateva functii cu care nici DSLR-urile din aceasta categorie de pret nu se pot lauda. Poate cea mai importanta este functia Peaking Focus, care permite practic utilizarea oricarui obiectiv fara AF (cu inel adaptor, bineinteles), asta ca sa nu mai amintesc de functia de fotografiere panoramica. Cei care nu sunt interesati de functiile avansate ale noului aparat, vor gasi in A5000 un aparat usor de utilizat, prietenos, care include nu unul ci doua moduri automate (unul optimizat pentru fotografii de noapte), filmare Full HD 1080p, sunet stereo si o paleta bogata de filtre, efecte speciale si scene presetate.

Asadar, A5000 este mic, compact, dar cu dotari peste medie. Totul intr-un aparat care isi poate face loc in buzunarul de la haina. Este, cu siguranta, un model pe care il pot recomanda!

Sony A5000 va putea fi achizitionat incepand cu jumatatea lunii Februarie. Click aici pentru pretul actualizat.

Nota Clubul Foto: 8.5/10

ALTERNATIVE (click pentru review):

ACCESORII RECOMANDATE

Citeste si: Filtrele in fotografie. Tipuri, clasificari, utilizare.

Bile albe:

  • Calitate foarte buna a imaginilor (pana la ISO 3200 inclusiv)
  • Filmare Full HD 25 fps AVCHD 1080p, cu sunet stereo
  • Mod „Auto” versatil (inclusiv mod pentru fotografii de noapte)
  • Functie Panorama, Auto HDR, Soft Skin (pentru portrete)
  • Functie Focus Peaking si Zebra, pentru focalizarea cu obiectivele Manual Focus (pot fi utilizate cu adaptoare de montura)
  • Filtre si efecte diverse, ce pot fi aplicate fotografiilor direct din meniu
  • Scene presetate pentru majoritatea situatiilor (inclusiv pentru fotografii de noapte)
  • Ecran rabatabil (pentru auto-portrete)
  • Auto Portrait Framing (reincadrare automata pentru portrete)
  • Conectivitate WiFi rapida si usor de configurat
  • Blitz pop-up integrat, raza de actiune 4m (GN 4, ISO 100)
  • Posibilitati de personalizare a functiilor de pe butoane
  • Body din plastic, dar rezistent (inclusiv la ninsoare abundenta, stropi de apa, etc)
  • Greutate si dimensiuni reduse (doar 269g, mai usoara ca un aparat compact….)
  • Autonomie mare, peste 450 de cadre

Bile negre:

  • Lipsa butonului pentru blocarea expunerii (AE/AF Lock)
  • Putine butoane pentru functii
  • Lipsa ecranului touch
  • Zoom destul de lent pe fotografii (la vizualizare)
  • Autonomia scade destul de mult cu functia WiFi pornita
  • Incarcare prin USB (se poate achizitiona un incarcator extern, separat)

 Toate imaginile din test:

25 COMENTARII

  1. butoanele, flash-ul, accesul cardului, selfie-ul toate sunt la fel ca la nex-3n, un aparat vechi de un an.

    iar lipsa ecranului touch nu e o bilă neagră, mai ales la un model entry-level.

  2. frumos, rezistent, nu face temperatura la zapada, dar forma si aspectul tradeaza experienta Sony ca producator de radioreceptoare.

  3. Buna, te rog ajuta-ma sa fac o alegere buna. Vreau un mirrorless cu un buget pana in 2000. Ma gandesc sa-mi iau intre Sony A5000 , Samsung NX300 sau NX3000. Care ar fi cea mai buna solutie? Multumesc!

  4. Multumesc. La samsung mi-a placut mai mult desgn-ul si materialele din care e facut. Am citit review-ul tau la toate mentionate. M-ai pus in dificultate, ca tindeam putin catre nx300

  5. Mai am o intrebare , daca as opta pentru samsung, ce sa aleg nx300 sau nx3000? Multumesc mult. oricum tot de pe blogul tau am ajuns la aceste nume, am vazut ca a5000 are o nota f buna.

  6. Oana Dobjanschi Eu as alege A5000, pentru ca este model mai nou, are un meniu mai ok si mai logic structurat si calitatea imaginilor o idee peste NEX5.

  7. Scuza-ma ca te-am tot intrebat. Si as mai avea o intrebare, astazi mi-a recomandat cineva Sony HX300. Normal la un bridge calitatea imaginilor e inferioara fata de un mirrorless. E diferenta mare la calitatea imaginilor? intre acestea ce recomandate mi-ai face? Multumesc

  8. Oana Dobjanschi Da, e diferenta mare, mai ales seara sau la fotografii facute in lumina slaba (la ISO mare). Nu poti compara senzorul APS-C al lui A5000 cu cel de 1/2.3 inch (parca) al lui HX300. Singurul atuu al lui HX300 este, intr-adevar, zoom-ul mare, pentru care, vorba aia – toata stima si mandria! Dar cam atat. Eu, pentru mine, as alege tot A5000 in cazul asta.

  9. Salutare Calin, Sony Alpha a5000 sau Sony Cyber-shot DSC-RX100, care e cea mai buna varianta? Multumesc

  10. Salut! Vreau să-mi iau un aparat foto și oscilez între Sony A 5100, A 6000 Panasonic G 7 și Fuji XA 5. Un sfat, vă rog! Se merită diferența de bani dintre A 5100 si A 6000

    • A6000 e aparatul pe care ti-l recomand, dintre cele mentionate. E un cu totul alt aparat decat A5100, mai ales la captiolul focalizare, functii etc. Eu zic ca merita sa iei un A6000, chiar daca e ceva mai scump.

Comments are closed.