Cand vine vorba de aplicatii pentru tablete, trebuie sa recunosc ca developerii au o imaginatie foarte bogata. Asa se face ca am gasit o aplicatie care iti transforma tableta intr-un „softbox”. Practic, cu aplicatia Soft Box Pro disponibila pentru iOS poti sa utilizezi tableta ca sursa de lumina in fotografii. Mai mult decat atat, cu background-urile prestabilite poti transforma tableta in suport pentru produse de mici dimensiuni sau poti avea un fundal „dramatic” daca fotografiezi in contra-lumina. Totul este sa fi creativ si sa iti pui imaginatia la incercare!

Iata ce am facut eu. Am instalat aplicatia pe tableta (de exemplu pe un iPad 2) si am utilizat-o in principal ca fundal pentru fotografii, asezand obiectele chiar pe suprafata tabletei. Iata ce a iesit, in zece minute de „joaca” cu tableta:

Pentru rezultate optime „secretul” e sa fotografiezi pe intuneric. Cel mai bine e sa utilizezi un cort pentru fotografii de produs (eu il am pe acesta), de dimensiuni medii, care are avantajul de a reflecta o parte din lumina data de tableta inapoi pe produsul de pe suprafata ei. Sau, poti la fel de bine utiliza un reflector sau o mica blenda, deoarece in mod sigur vei avea nevoie si de o sursa de iluminare suplimentara a subiectului. Pentru ca totusi vorbim de utilizarea gadgeturilor in spiritul „2.0” poti folosi ca sursa de lumina suplimentara un smartphone cu aceeasi aplicatie instalata.

Deoarece vei fotografia in intuneric nu uita sa monetzi aparatul pe un trepied zdravan si sa lucrezi in modul manual, pentru a nu lasa sistemul automat de masurare a expunerii sa compenseze lipsa de lumina. Fotografiile din acest articol le-am facut cu ajutorul a doua aparate: Olympus OM-D, pe care il am de astazi la teste si Fuji X10.

Aplicatia Soft Box Pro are un grad foarte mare de personalizare. Poti alege din peste 40 de texturi pentru fundal sau forme geometrice simple, le poti combina, colora si poti chiar modifica intensitatea lumini, exact ca la un sistem de iluminare dedicat foto. Ca sa iti dai seama cam ce poti face cu aplicatia asta am pregatit mai jos patru capturi de ecran de pe tableta:

Aplicatia Soft Box Pro
Aplicatia Soft Box Pro

In plus, poti folosi aplicatia nu doar ca fundal pentru fotografii ci pentru a o transforma intr-o sursa de iluminat principala. Asezand tableta langa produs vei avea un efect mai „dramatic” de iluminare din lateral, atunci cand fotografiezi in intuneric complet. La fel se pot folosi chiar si doua tablete pentru a introduce in cadru surse de iluminare din unghiuri diferite.

Cateva imagini de „making-of” de la sedinta foto improvizata 🙂

O alta imagine, de data aceasta utilizand tableta ca fundal vertical, asezata in spatele machetei: