Una din cele mai populare aplicatii de editare foto pentru smartpone a ajuns – in sfarsit, am putea spune – la versiunea a doua. Google a lansat in aceasta dimineata Snapseed 2.0, iar cu aceasta ocazie aplicatia a devenit mai performanta si aduce o serie de functionalitati noi. Printe cele mai interesante imbunatatiri se numara editarea non-destructiva a fotografiilor chiar si la rezolutii mari (nu mai exista limita de 10Mpx) si adaugarea unui tool pentru corectarea perspectivei.

Snapseed 2.0 vine cu o noua interfata
Snapseed 2.0 vine cu o noua interfata

Snapseed 2.0 este o aplicatie complet noua. Inca de la prima pornire, dupa update, am putut constata ca interfata arata diferit, mai moderna si mai practica. In ciuda unei perioade scurte de acomodare cu noua interfata si, mai ales, cu noua dispunere a filtrelor si functiilor pe ecranul principal, Snapseed 2.0 ruleaza mai bine, mai fluid si mai rapid decat versiunea anterioara, chiar si pe dispozitivele smartphone sau tablete cu performante medii.

Snapseed 2.0 include nu mai putin de 30 de imbunatatiri fata generatia anterioara, dar poate cea mai importanta este disparitia redimensionarii automate a imaginilor mari. Astfel, am putut edita fotografiile originale inregistrate de camera lui Samsung Galaxy K Zoom, la rezolutie de 21 megapixeli, care pana ieri – cu Snapseed 1 – eram obligat sa „accept” redimensionarea lor automata de catre aplicatie la maxim 10 Mpx.

Snapseed 2 - Brush Tool si functia de corectare a perspectivei
Snapseed 2 – Brush Tool si functia de corectare a perspectivei

In plus, gasesc foarte util noul tool ce permite corectarea perspectivei, un mare plus pentru o aplicatie care era si asa foarte-foarte buna. Daca Instagram a introdus un astfel de feature inca de acum sase luni, era si timpul pentru ca Google sa tina pasul si sa introduca ceva asemanator, mai ales ca functia de corectare a perspectivei este foarte importanta, mai ales pentru cei care tine mult la calitatea tehnica a imaginilor lor si nu urmaresc doar aplicarea unor filtre rapide…

Si, daca tot am amintit de filtre, noul Snapseed 2.0 lucreaza pe layere, ceea ce permite ajustari selective si revenirea asupra modificarilor in orice punct al editarii va aflati, un alt feature pe care l-am gasit necesar inca de la versiunea anterioara. Ajustarile pot fi acum copiate de la o imagine la alta (un fel de „Batch process”, sa zicem…) si au aparut cinci filtre noi, printre care cele mai importante sunt Lens Blur, Tonal Contrast si Glamourous Glow, toate cu diversi parametrii de ajustare.

Blur tool si noul mod de aplicare al filtrelor (similar Instagram)
Blur tool si noul mod de aplicare al filtrelor (similar Instagram)

Cei care utilizeaza functia Spot Healing Brush Tool in Photoshop vor gasi acum ceva asemanator si in noul Snapseed, tool-ul Spot Repair eliminand automat elemente din imagine, printr-o simpla atingere a ecranului in zona de pe fotografie dorita.

Asadar, daca ieri includeam Snapseed pe lista celor mai bune 10 aplicatii foto pentru Smartphone, odata cu noua versiune aparuta astazi programul a devenit mai bun si reprezinta pentru mine un motiv suficient pentru a vi-l recomanda, inca o data.

Snapseed 2.0 este disponibil pentru smartphones si tablete cu Android si iOS si poate fi descarcat din iOS App Store sau Google Play.