Kata a lansat saptamana aceasta un nou rucsac foto destinat fotografilor profesionisti. Este vorba despre modelul Kata Revolver-8 PL, un rucsac foto care se evidentiaza prin accesul rapid la tot echipamentul foto din interior, printr-un singur loc. Acest sistem permite rotirea zonei din interiorul rucsacului intr-un mod asemanator „butoiasului” de la un revolver. De aici si denumirea… 🙂 Datorita acestei inovatii, rucsacul foto Kata Revolver-8 a primit anul acesta premiul Red Dot care certifica excelenta in design si functionalitate.

Rucsacul foto Kata Revolver-8
Rucsacul foto Kata Revolver-8

Obiectivele pentru DSLR se monteaza in interiorul rucsacului intr-un insert rotativ, care poate fi manevrat cu usurinta de fotograf chiar si atunci cand nu poate aseza rucsacul pe pamant sau o alta suprafata de sprijin. Astfel, acesta are acces rapid la oricare din obiectivele din interior, printr-o simpla rotire a insertului pe care sunt prinse acestea. In plus, datorita sistemului modular de partajare a spatiului, in rucascul foto Kata Revolver-8 poate fi depozitat un DSLR cu grip si obiectiv standard atasat, plus alte 4-5 obiective si accesorii.Cei care prefera sa calatoreasca alaturi de un laptop trebuie sa stie ca exista chiar si un compartiment dedicat pentru depozitarea unui laptop cu diagonala ecranului de maxim 15 inch.

Kata Revolver 8
Kata Revolver 8

Pentru a accesa obiectivele din interior, procedura este foarte simpla: cu aparatul prins peste umar, se aduce rucsacul in fata. Se deschide capacul din lateral si se scoate capacul de la obiectivul dorit.  Apoi se scoate obiectivul de pe aparatul foto si se aseaza in compartimentul gol. Se extrage obiectivul dorit si se  monteaza pe aparatul foto.

Mai multe detalii despre rucsac si modul de utilizare puteti afla din filmul de mai jos:

Pentru cei care au obiceiul de a calatorii mult, Kata a proiectat acest rucsac cu un sistem de curele de umar confortabile si suport lombar, care cresc gradul de confort prin distribuirea optima a greutatii. In plus, Kata Revolver 8 este compatibil cu sistemul de accesorii optionale ale producatorului si poate fi montat inclusiv pe un cadru de trip trolley sau i se poate atasa un suport extern pentru transportul trepiedului. Pentru protectie sporita, rucsacul este livrat cu husa pentru vreme nefavorabila, cu doua fete: argintie si neagra. Partea argintie asigura protectie termica (impotriva soarelui), iar cea neagra impotriva ploii.

Rucsacul foto Kata Revolver 8 este deja disponibil in Romania la un pret de 1131 lei cu TVA inclus.