Expozitiile cu portretele realizate de Matei Buta unor personalitati contemporane vor putea fi vizitate in perioada 11 mai – 17 iunie la Constanta, Iasi, Cluj si Timisoara, in reteaua librariilor Carturesti. Seria de expozitii face parte din proiectul „Romani Frumosi“, un demers de promovare a unor romani cu realizari marete.
Portretele a 28 romani – repere culturale si spirituale ale prezentului, vor fi prezentate in 4 expozitii de fotografie gazduite de librariile Carturesti din Constanta, Iasi, Cluj si Timisoara. Cu un titlu simplu si direct, proiectul „Romani Frumosi” este initiativa fotografului Matei Buta care si-a dorit realizarea unei galerii de valori prin surprinderea unor personalitati in portrete identitare.
„Fotografia este un instrument de prezentare si reprezentare umana. Aceasta este premisa de la care am plecat in realizarea proiectului. Miza este aceea de prezentare a unor personalitati contemporane in portrete identitare care sa-i surprinda in mediul lor de excelenta, cadrul captand elemente definitorii din biografia fiecaruia in speranta ca, vizualizand aceste fotografii, ne va fi mai usor sa ni (re)amintim.“, sustine fotograful Matei Buta.
Realizat in parteneriat cu Asociatia Romana pentru Cultura, Educatie si Normalitate (ARCEN), proiectul „Romani Frumosi“ strange laolalta 28 de portrete prezentate sub forma unei galerii online gazduita pe platforma www.romani-frumosi.ro si a unei serii de expozitii, scopul final fiind reunirea fotografiilor acompaniate de biografii scurte intr-un album ce va avea lansarea la finele lui 2012.
Dupa o campanie de provocare la cunoastere si recunoasterea prin ghicitori raspandite de organitori pe website-ul proiectului, www.romani-frumosi.ro si pe pagina de facebook, vizitatorii expozitiilor vor fi primii care ii vor putea privi, capta si memora pe cei 28 de Romani Frumosi din galeria de portrete si valori. Vizitatorii vor putea aprecia, de exemplu, portretul celei care la 17 ani are 21 de expeditii, 6 recorduri de varsta si Seven Volcanoes cuceriti; al actritei cu cele mai multe premii UNITER; al primului medic de chirurgie plastica pentru copii; al tesatoarei maramuresene faimoasa la nivel international; al multor romani frumosi despre care ar trebui sa invatam in scoala, sa-i vedem in presa si sa-i cunoastem mai indeaproape.
Expozitiile sunt instalate pe simezele galeriilor incepand cu 11 mai la Constanta, 13 mai la Iasi, 15 mai la Cluj si 17 mai la Timisoara si sunt posibile datorita sprijinului acordat de iStyle, F64, Vodafone si Epson, cu sustinerea media a Radio France International, Radio Romania Cultural, Revista Arte si Meserii, Foto-magazin.ro, Vernisaje.com, Foto4ALL, Clubul Foto, Romania Pozitiva, Metropotam, Webcultura, Agentia de carte, Academia de fotografie, Port.ro, Modernism, si a BrandingpentruFotografi.ro, platforma de servicii de branding si comunicare.