
Juriul competitiei Sony World Photography Awards 2014 a desemnat fotografiile care s-au remarcat in perioada de jurizare si care intra astfel in etapa urmatoare la cele trei categorii de concurs: Profesional, Open si Youth. Printre acestia se afla si patru fotografi din Romania, care au ajuns pe shortlistul competitiei cu cinci fotografii. Astfel, lucrarile fotografilor Vlad Eftenie, Roibu Grigore, Bogdan Ivan si Iringo Simon s-au evidentiat in categoriile Open si Youth, dintre cele peste 70.000 de lucrari inscrise in cele doua categorii de concurs. Iringo Simon are doua lucrari inscrise in categoria Youth (tineri sub 20 de ani), iar ceilalti fotografi romani s-au evidentiat la categoria Open. Din pacate, nici anul acesta nu avem nici un reprezentat din Romania in categoria Profesional.
Anul acesta, fotografi din 166 de tari au trimis aproape 140.000 de imagini, fiind inregistrat cel mai mare numar de inscrieri din istoria celor sapte ani ai concursului. Dintre acestea, juriul a selectat o lista reprezentativa a celor mai bune lucrari fotografice din intreaga lume.
Romania incepe sa aiba deja o ‘traditie’ in acest concurs, anul trecut Premiul cel Mare la categoria Youth fiind castigat de Alecsandra Dragoi, devenind astfel, primul fotograf roman care castiga finala SWPA. Anul acesta castigatorii vor fi anuntati pe 18 martie, iar premiul pentru Fotograful Anului va fi dezvaluit pe 30 aprilie 2014. Castigatorul distincției L’Iris D’Or va primi 25.000 de dolari, iar Fotograful anului va primi 5.000 de dolari. Toti castigatorii vor primi cel mai nou echipament fotografic Sony. Toate fotografiile selectate de juriu pot fi vizualizate pe siteul Sony WPA.
Iata si lucrarile celor patru fotografi din Romania din shortlist:





Vlad Eftenie, sper sa ia macar un loc III…
Felicitari ca ati ajuns in "varf". Sunt poze care spun mai mult decat arata.