Panasonic continua astazi traditia seriei LX cu urmatorul model – LX15 – aparat prezentat oficial acum cateva minute in Germania, la Photokina, acolo unde ma aflu si de unde va scriu aceste randuri. Camera compacta, „pocket camera”, adica exact genul de aparat care se preteaza sa il ai cu tine permanent, Panasonic LX15 are cateva caracteristici de baza, redutabile: senzor CMOS BSI de 1 inch, obiectiv luminos cu f/1.4 la 24mm si zoom 3x (echivalent 72mm in formatul standard) si, nu in ultimul rand, pe langa fotografii de 20.1Mpx inregistreaza secvente video la rezolutie 4K. V-am spus, e genul de aparat „mic si al naibii”! 🙂

Panasonic LX15

Panasonic LX5: mic, compact, dar cu aspiratii mari
Panasonic LX15: mic, compact, dar cu aspiratii mari

Cel mai nou membru al gamei compacte Lumix, noul Panasonic LX15 continua seria aparatelor foto „de buzunar” de la Panasonic si ridica stacheta cu o serie de caracteristici tehnice ambitioase. Senzorul CMOS BSI de 20Mpx lucreaza simultan cu procesorul de imagine Venus Engine nou, pentru a inregistra atat fotografii la rezolutie mare cat si scurte secvente video la rezolutie 4K sau secvente de imagini in rafala cu pana la 10 cadre pe secunda. Senzorul, de generatie nou, a fost optimizat pentru o mai buna redare a culorilor si a contrastului, mentinand in acelasi timp nivelul zgomotuluide imagine la un nivel cat mai redus, chiar si la valoarea ISO maxima 12.800.

Alaturi de functia 4K Photo (care permite inregistrarea unor secvente de cadre la 8Mpx din care voi le alegeti pe cele care va plac mai mult), functiile 4K Burst si Pre-Burst duc fotografia la un alt nivel, aparatul inregistrand imagini chiar inainte ca voi sa apasati butonul declansator. Astfel, LX15 promite ca nu veti mai rata niciodata vreun moment important. Fotografiile vor fi acolo, fie ca aveti reflexe de „pilot de Formula 1” sau nu.

Panasonic LX5 compact cu filmare 4K
Panasonic LX15 compact cu filmare 4K

Cei care prefera sporturile extreme (si nu numai) vor aprecia cu siguranta functia high speed video recording a lui LX15, care inregistreaza videoclipuri slow-motion cu pana la 120fps!

Iar odata inregistrate, fotografiile si videoclipurile surprinse cu LX15 pot fi transferate usor, prin wireless, direct pe un smartphone sau pe o tableta cu iOS sau Android, gratie conectivitatii Wi-Fi integrate. 

Fotografii cu Panasonic LX15

Am testat noul Panasonic LX15 la evenimentul de presa de acum cateva zile care s-a desfasurat la Bucuresti si pot spune ca am ramas placut impresionat de calitatea imaginilor pe care acesta le inregistreaa. Chiar e genul de aparat pe care ai vrea sa il ai tot timpul asupra ta. Astept acum sa il primesc la teste, dar pana atunci iata imaginile. De notat faptul ca fotografiile de mai jos sunt facute cu un Panasonic LX15 de pre-productie, un aparat „demo”, ale carui specificatii tehnice pot fi usor diferite de LX15-urile care vor ajunge pe rafturile magazinelor. Pe acelea le voi testa intr-un review amanuntit, in aceasta toamna.

Panasonic LX15, specificatii tehnice pe scurt:

  • Aparat foto compact cu senzor de 1 inch
  • Rezolutie maxima 20,1 Mpx
  • Obiectiv cu zoom optic 3x (24-72mm)
  • Diafragma maxima f/1.4
  • Fotografiere in rafala cu pana la 10fps
  • Filmare 4K 30p
  • Filmare Full HD 60p
  • Video slow-motion 120fps (NTSC) / 100fps (PAL)
  • Functii 4K Photo, 4K Pre-Burst si 4K Burst
  • Tehnologie AF cu DFD (Depth From Defocus)