Probabil, obiectivul pentru aparate foto DSLR Nikon 50mm f/1.8 D nu mai are nevoie de nicio prezentare. Totusi, acest obiectiv are un raport calitate/pret peste asteptari si necesita o recenzie pe masura calitatilor sale.
Daca aveti posibilitatea de a achizitiona doar un singur obiectiv, Nikon AF 50mm f/1.8 ar trebui sa fie acela! Calitatea optica absolut remarcabila il face un concurent serios pentru orice obiectiv „zoom” de calitate. Lipsa unei distante focale variabile a facut posibil ca acest obiectiv sa fie unul foarte luminos si cu o calitate optica superioara multor zoom-uri, unele dintre ele mult mai scumpe decat acesta.
Potrivit atat pentru camere dotate cu senzor in format redus cat si pentru cele in format full-frame, Nikon 50mm f/1.8 este un obiectiv standard, luminos, util in multe situatii de fotografiere.
Poate singurul impediment pentru cei ce detin un aparat foto cu senzor de dimensiuni reduse va fi unghiul mai restrans de cuprindere. Datorita marimii senzorului, distanta focala de 75mm pe format APS-C nu este pe placul tuturor, pentru o utilizare zilnica. Totusi, acest lucru are si beneficiile sale: un astfel de obiectiv este excelent pentru portrete si fotografii creative, acolo unde un camp de profunzime foarte redus este de preferat. Aici, diafragma cu deschidere mare (f/1.8) ofera un „blur” placut si omogen in zonele de neclaritate, atat in fata cat si in spatele punctului de clar.
Astfel, Nikon AF 50mm f/1.8 ar trebui sa fie un obiectiv nelipsit din trusa oricarui fotograf, fie el amator, entuziast sau profesionist. Oricine are nevoie, intr-un moment sau altul, de un obiectiv luminos pe care sa se poata baza.
Nikon AF 50mm f/1.8, atat prin pretul sau foarte atractiv dar mai ales prin calitatile optice este astfel unul din cele mai bine vandute obiective ale producatorului Japonez.
Vezi acum promotia curenta! Stocul este limitat!
(Achizitionand acum acest obiectiv, utilizand linkul de mai sus, beneficiati si de o reducere din partea Clubului Foto!)