Compania Tokina a anuntat lansarea noului obiectiv zoom grandangular, Tokina 14-20mm f/2.0 PRO DX. Compatibil exclusiv cu aparatele foto cu senzor APS-C (Canon si Nikon), noul venit in catalogul japonezilor de la Tokina se lauda cu o luminozitate mare, data de diafragma maxima f/2.0, constanta pe toata plaja focala.
Tokina lauda noul obiectiv si in ceea ce priveste calitatile sale optice, nu doar diafragma cu deschidere mare. Obiectivul beneficiaza de cel mai nou tratament anti-refelex proiectat de inginerii companiei iar formula optica formata din nu mai putin de 13 elemente dispuse in 11 grupe include si un element Asferic (din plastic!) si doua lentile super-low-dispersion.
Tokina 14-20mm f/2.0 are focalizare interna (nu se extinde in timpul focusului) si integreaza un motor de focalizare silentios. Comutarea intre focalizarea automata si cea manuala se face oricand, simplu si rapid, chiar cu ajutorul inelului de focus, prin tragerea lui spre body-ul aparatului, un sistem pe care l-am intalnit la multe obiective Tokina.
Obiectivul permite utilizarea filtrelor cu diametrul filetului de 82mm si, conform oficialilor Tokina, a fost proiectat pentru a avea dimensiuni cat mai compacte, date fiind focala si luminozitatea crescuta. Obiectivul are doar 10cm lungime si maxim 8,9cm diametru, avand o greutate de 725 de grame.
Desi cu o distanta focala destul de atipica, noul obiectiv are avantajul luminozitatii mari, chiar daca utilitatea sa poate fi considerata destul de restransa: focala de 14mm inseamna un unghi de cuprindere echivalent al unei focale de 21mm in formatul crop (1,5x), un avantaj destul de mic fata de obiectivele cu focala minima de 24mm disponibile din plin pe piata. Este un obiectiv care cu siguranta va fi pe placul celor care prefera sa fotografieze in low-light, chiar daca obiectivele „standard” cu focala intre 10/12 si 20/24mm disponibile pe piata sunt mai versatile, din punct de vedere al distantei focale, dar vin totusi cu dezavantajul unei luminozitatii reduse.
Ramane de vazut in ce masura noul Tokina 14-20mm f/2.0 va fi bine primit de fotografi, dupa ce va ajunge efectiv pe rafturile magazinelor. Deocamdata nu avem nici macar informatii despre pretul sau final si nici o data aproximativa cand il vom gasi in magazine…
Specificatii tehnice pe scurt:
- Distanta focala: 14 – 20 mm
- Diafragma maxima: f/2.0
- Diafragma minima: f/22
- Compatibil: APS-C
- Formula optica: 13 elemente in 11 grupe
- Coating: Multilayer film coating
- Unghi de cuprindere: 91.68° ~ 71.78°
- Diametru filtru: 82mm
- Distanta minima de focalizare: 0.28m
- Factor de marire maxim: 1:8.36
- Tip focus: Internal focus
- Numar lamele de diafragma: 9
- Filet port-filtru: 82mm
- Dimensiuni: 89.0 mm x 106.0 mm
- Greutate: 725 g