Nikon a lansat astazi doua aparate foto, printre care si o noua versiune a compactului cu Android, Nikon S810c. Acesta continua seria inceputa acum doi ani cu S800C (review) si vine cu un nou senzor CMOS de 16 megapixeli, un ecran LCD mai mare (3,7 inch, multi-touch cu o rezolutie de 1,2 milioane de pixeli), obiectiv cu zoom optic 12x si sistem de operare Andoir 4.2.2 Jelly Bean. Nikon S810C filmeaza la rezolutie Full HD 1080/30p HD, are GPS integrat si o autonomie sensibil mai mare, de aproximativ 270 de cadre (conform CIPA).
Ca la orice aparat foto sau smartphone ce ruleaza sistemul de operare Android, utilizatorii lui Nikon S810C vor putea instala aplicatii din Google Play, inclusiv aplicatii dedicate pentru prelucrarea imaginilor sau pentru incarcarea lor pe retelele sociale (Facebook, Instagram, Twitter etc). Nu in ultimul rand, Nikon S810C are si o iesire pentru casti, in cazul in care doriti sa il folositi pe post de player audio/video sau, de ce nu, pentru jocuri.
Nikon S810C va ajunge pe rafturile magazinelor din Romania incepand cu luna Mai, la un pret estimat de 350 Euro.
Nikon S810C, specificatii tehnice pe scurt:
- Senzor BSI-CMOS 1/2.3″ (6.17 x 4.55 mm)
- Rezolutie 16 megapixeli
- Sistem de operare Android 4.2.2 Jelly Bean
- ISO 125-1600
- Stabilizare de imagine Hybrid VR
- Obiectiv cu zoom 12x, echivalent 25–300 mm F3.3 – F6.3
- Ecran LCD touch, fix, 3.7″, 1,2Mpix
- Filmare Full HD 1920 x 1080 (30p) H.264
- Stocare pe carduri microSD/SDHC/SDXC
- Autonomie aprox. 270 cadre (CIPA) cu acumulatorul Nikon EN-EL23