Intr-o perioada in care aparatele DSLR au devenit din ce in ce mai accesibile si mai populare, camerele foto bridge reusesc sa se mentina in topul preferintelor unora dintre utilizatori datorita obiectivelor cu zoom optic versatil si a utilizarii facile. Nikon P520 este unul dintre acestea. Cel mai nou aparat foto bridge al producatorului nipon, Nikon P520 se lauda cu un factor de zoom impresionant de 42X si un sistem de stabilizare mai performant decat cel al generatiei anterioare. In plus, functia de filmare Full HD, modurile semi-automate si cel Manual dar si receptorul GPS integrat il recomanda utilizatorilor pretentiosi. Sa vedem in continuare rezultatele testului nostru cu Nikon P520.

Nikon P520 are un pret orientativ de 1899 RON. Click pentru pret actualizat.

Nikon p520
Nikon P520

Nikon P520 – specificatii tehnice pe scurt:

  • Senzor CMOS 1/2.3″ cu iluminare din spate
  • Rezolutie de 18 megapixeli
  • Zoom optic 42x cu functie mecanica VR
  • Focala echivalenta 24 – 1000 mm
  • Vizor electronic
  • Moduri semi-automate si manual (P/Av/Tv/M)
  • Iesire USB si HDMI
  • Ecran LCD rabatabil cu diagonala de 8,0 cm cu 921.000 de puncte
  • Filmare Full-HD 1080p cu sunet stereo
  • Functie GPS incorporata
  • Compatibil Wi-Fi cu adaptorul optional (Nikon WU-1a)
  • Stocare pe carduri SD/SDHC/SDXC
  • Dimensiuni: 125,2 x 84,1 x 101,6 mm
  • Greutate: 550g (cu acumulator inclus)
  • Pret: 1899 lei

Cu Nikon P520 la Targul de Turism. ISO 800, f/3.9, 80mm, mod Prioritate de Diafragma

Nikon P520

Constructie si utilizare

Aparatele foto bridge, prin definitie, au un aspect si un mod de utilizare similar DSLR-urilor. Nikon P520 nu face exceptie de la aceasta regula si are un corp realizat din policarbonat, butoane dedicate pentru functile importante, o rotita de selectie a modului de fotografiere (inclusiv celebrele P/A/S/M dar si un mod custom „U”) si un buton dedicat pentru pornirea si oprirea inregistrarii video.

Desi este o parere pur subiectiva, Nikon P520 arata mai bine decat toate aparatele foto bridge de pe piata. Este o parere personala, contraziceti-ma daca vreti… :). In orice caz, aparatul este foarte placut in utilizare, desi uneori este destul de lent, mai ales in meniu. Ecranul LCD rabatabil este binevenit, dar vizorul electronic nu exceleaza cu nimic (din contra, este destul de mic si este dificil sa confirmi focalizarea privind cu ajutorul sau). In schimb, ecranul LCD are o rezolutie buna, un unghi larg de vizibilitate si ofera un contrast bun chiar si in lumina puternica. Din pacate nu exista un buton sau un senzor care sa comute automat intre vizor si ecranul LCD atunci cand ridic aparatul la ochi. Activarea vizorului se face doar inchizand complet ecranul rabatabil.

Modulul GPS este implementat pentru prima data pe un bridge Nikon odata cu P520 si permite salvarea in datele EXIF ale fotografiilor a coordonatelor GPS si altitudinea la care ati surprins imaginile. Mai mult decat atat, functia POI (Points of Interest – Puncte de interes) afiseaza pe ecran denumirea obiectivelor turistice pe langa care treceti. Este o functie interesanta, dar harta pentru Romania nu este actualizata (cel putin mie nu mi-a afisat nici un punct de interes…).

Meniul lui Nikon P520

Meniul lui Nikon P520 este destul de complex si ofera o multime de functii si modalitati de personalizare care sa ii multumeasca si pe fotografii avansati. Similar modelelor DSLR de la Nikon, in meniul lui P520 veti gasi optiuni pentru setarea intervalului Auto-ISO, a modului de focalizare si masurare a expunerii, compensarea expunerii, setarea manuala a puterii blitzului, a termperaturii de culoare si activarea sau dezactivarea filtrelor pentru reducerea zgomotului de imagine. Modulul GPS are alocat un meniu separat, in care se gasesc functii precum GPS Log, afisarea punctelor de interes din zona si sincronizare.

Meniul lui Nikon P520:

Calitatea imaginilor, ISO si sistemul autofocus

Am pregatit testul ISO de studio pentru a vedea calitatea oferita de Nikon P520 la diferite valori ISO, intre 80 si 6400. Click pe imagini pentru zoom (crop 100% din fisierele JPG FINE cu Noise Reduction „Normal”) si pe sageti pentru navigare.

Nikon P520 la ISO 3200

Image 7 of 8

Senzorul lui Nikon P520 isi arata limitarile odata ce am trecut de valoarea ISO 400. De la ISO 800 in sus zgomotul de imagine devine vizibil iar recomandarea noastra este sa nu utilizati valori ISO peste 800 decat in situatii extreme deoarece calitatea imaginilor scade drastic, mai ales de la ISO 1600 in sus.

Unul din atuurile lui Nikon P520 este obiectivul sau care se lauda cu un zoom optic de 42x si o focala foarte versatila. Ce inseamna zoom 42X in realitate? Aflam din imaginile de mai jos:

Cu Nikon P520 la 24mm (fara zoom):

Cu zoom 20x (480mm aprox):

Cu zoom 42x (1000mm):

Din pacate legile fizicii functioneaza de fiecare data si obiectivul lui P520 sufera de aceleasi pierderi de contrast si claritate la valoarea maxima a focalei ca orice alt aparat foto bridge din aceasta categorie. In schimb, versatilitatea focalei este de necontestat.

Apusul pe lac, cu Nikon P520 in modul „P” (Program) si zoom 24x:

In meniu se gasesc si cateva filtre si efecte software care pot fi aplicate fotografiilor fara a apela la un program de prelucrare. Este vorba despre celebrele filtre de conversie alb-negru, sepia sau de simulare a filmului cu granulatie pronuntata, dar si de filtre pentru desaturare selectiva.

Utilizand filtrul de conversie B&W cu efect de granulatie:

Autonomie, format fisiere, conectivitate si stocare

Nikon P520 este alimentat de la un acumulator tip Nikon Lithium-Ion EN-EL5 care, conform specificatiilor date de producator ii asigura o autonomie de aproximativ 200 de cadre. Are o autonomie destul de redusa, asadar va recomand un acumulator de rezerva daca vreti sa fotografiati o zi intreaga, fara griji. Atentie insa: modulul GPS consuma destul de multe resurse, iar autonomia acumulatorul va scadea drastic atunci cand il activati. Cu GPS-ul activat eu am reusit sa fac fix 153 de cadre intr-o singura zi (nu l-am testat cu el oprit, asadar consider ca afirmatia producatorului este corecta: 250 de cadre dar cu GPS-ul oprit).

Fotografiile sunt salvate in format JPEG iar filmele sunt inregistrate la o rezolutie maxima de 1980×1080 (30, 25, 24 fps) cu sunet stereo, in format MPEG-4 (compresie H.264). Din pacate Nikon P520 nu ofera si alternativa RAW la salvarea fotografiilor, asa cum se intampla in cazul altor modele bridge de pe piata.

Din punct de vedere al conectivitatii, Nikon P520 are un conector USB 2.0 si o iesire HDMI. Cu ajutorul adaptorpului optional WU-1A, Nikon P520 va putea transfera wireless fotografiile pe o tableta sau un smartphone compatibil.  Stocarea fotografiilor se face pe carduri de tip SD/SDHC/SDXC de maxim 64 de GB. Eu va recomand carduri Class 6 sau mai performante, daca vreti sa folositi si functia video a aparatului.

Nikon P520 cantareste 550 g de grame cu acumulatorul inclus. Un aspect interesant: incarcarea acumulatorului se face prin USB, direct in aparat. Asadar, aveti optiunea de a incarca bridge-ul de la orice Laptop sau PC, nu doar de la adaptorul pentru priza livrat impreuna cu aparatul. In cutie, alaturi de aparat veti gasi si cureaua de umar, acumulatorul si incarcatorul (cu cablu USB -> mini-USB), manualul de utilizare in limba Romana, certificatul de garantie, cablu Audio-Video si un CD cu utilitarul gratuit  Nikon ViewNX 2.

Pret

In momentul scrierii acestui articol, Nikon P520 are un pret orientativ de 1899 RON. Click pentru pret actualizat.

Concluzii

Nikon P520 este noul varf de gama in categoria compactelor bridge de la Nikon si se remarca in primul rand prin body-ul DSLR-like si dimensiunile mai mari comparativ cu o camera compacta obisnuita. Aparatul este solid si confortabil in utilizare, elementul central care iese in evidenta fiind obiectivul masiv cu zoom optic 42x si un nou sistem de stabilizare. Este un aparat foto bridge ce ofera un raport calitate/pret bun, iar functia GPS integrata este un atuu in fata altor modele asemanatoare de la „concurenta”. Desi nu este un aparat „perfect”, calitatea imaginilor la valori ISO ridicate si la distanta focala maxima avand de suferit, P520 este un model ideal pentru calatorii si vacante, acolo unde incarcarea prin USB (chiar si de la acumulatorul laptopului) ar putea reprezenta un avantaj. Nikon P520 va fi cu siguranta pe placul celor care isi doresc un aparat cu un factor de zoom mare la un pret decent si un bestseller in aceasta vara.

Nota Clubul Foto: 8/10

ACCESORII RECOMANDATE:

Nikon P520 – Bile albe:

  • Calitatea buna a imaginilor pana la ISO 800
  • Obiectiv grandangular (wide, 24mm)
  • Filmare Full HD 30 fps cu sunet stereo
  • Mod „Auto” versatil
  • GPS Integrat
  • Constructie solida, materiale de calitate
  • Multiple posibilitati de personalizare
  • Ecran LCD rabatabil lateral
  • Vizor electronic
  • Buton „Fn” personalizabil
  • Zoom in timpul filmarii
  • Buton dedicat pentru pornirea inregistrarii video
  • Functie Custom (U1)
  • Buton dedicat pentru zoom / focaliazare manuala pe obiectiv
  • Filtre si efecte creative (inclusiv desaturare selectiva)
  • Functie GPS Log
  • Meniu in limba Romana
  • Incarcare prin USB (chiar si de la un Laptop)

Bile negre:

  • Viteza de focalizare destul de lenta in lumina slaba
  • Obiectivul este destul de zgomotos
  • Lipsa patinei pentru blitz
  • Focalizarea in modul manual este destul de anevoioasa
  • Lipsa unui buton dedicat (sau a unui senzor de proximitate) pentru a comuta intre vizorul electronic si ecranul LCD
  • Lipsa formatului RAW
  • La valori ISO ridicate zgomotul de imagine este destul de evident

9 COMENTARII

  1. bv calin,ai detaliat frumos aparatul si as vrea sa-ti cer o parere intre,canon sx50 sau nikon p520?ar mai fi si sx40(sunt total confuz asupra caruia sa raman):)

  2. oare care dumnezeu e politica acestor producatori ??? zoom-uri peste zoom-uri,sisteme sofisticate de focus,de procesare,o sumedenie de efecte si kktisuri si cu toate astea…varful de gama…te face sa plangi la iso 400(hai sa nu fiu rau ..sa zicem 800:) )si cu o autonomie de 200 cadre…pai Fu…ar!!! de aparat cand trebuia sa zboare pana la 1600-3200 iso si macar un 400 cadre.Si mai vrea si 20.000.000 pe el !!!

    • De doi ani, Canon a rezolvat problema asta – pina atunci, si ei urmasera modelul lui Lenin: „Un pas inainte, doi pasi inapoi” adica daca aveau un model cu performante bune la 12 Mpixeli sa zicem, anul urmator aparea unul cu 14 sau 16 M pe acelasi senzor si eventual cu zoom mai lung, in consecinta cu performante mai slabe. Nu numai la ISO ridicat, chiar si la 100.
      Iar numarul mare de pixeli scadea viteza de fotografiere continua si punea in evidenta distorisunile si problemele obiectivului – se ajungea la imagini nu tocmai grozave, si atentie, nu doar la extremitatile focalei, la 24 mm sau la supertele, ci chiar pe la mijloc!
      De aceea dupa SX30, cu 14 M pixeli si zgomot mare, a urmat SX40, cu „numai” 12 M, iar modelul de acum are tot 12 Mpixeli …
      Referitor la autonomie, aparatele supercompacte au inevitabil o baterie MICA. Mi se pare foarte frustrant ca pe card sa pot inregistra peste 4000 de imagini la calitate maxima, dar autonomia efectiva sa fie doar de 3-400 de cadre, am ajuns sa prefer modelele „de amatori”, cu baterii AA, pentru ca pot sa am cu mine un set de accumulatori de schimb, in vreme ce la Li-ion proprietary, este mai greu. Iar referitor la ISO maxim, OK, inteleg ca nu este DSLR full-frame, dar sa mearga decent pina la ISO 800 nu mi se pare o solicitare excesiva!

  3. am urmarit ambele camere si am observat o calitate mai buna pe fotografie la sx50,cu toate ca are doar 12mp fata de 18mp la p520.am impresia ca si la zoom maxim nikon sufera mai mult pe calitatea imaginii.(poate doar mi se pare)ms mult pt parere si o sa mai revin cu intrebari daca nu te deranjeaza,dupa achizitionarea aparatului:)numai bine!

  4. Salutare, sunt nehotarat si as vrea sa va cer un sfat. Ce ati alege între acest Nikon si Samsung NX1000 mirrorless care are 20,3 mp si senzor CMOS APS-C. Ma intereseaza calitatea imaginii, cu si fara zoom, pt. ca vorbind de dimensiuni Samsung iese castigator. Aparatul vreau sa il utilizez in excursii, cu bicicleta pe munte, la schi, etc. deci trebuie ceva cat mai compact si calitatea fotografiilor sa fie cat mai buna. Bugetul este undeva la 3000 lei, Samsung costa acum 2300 lei, cu tot cu tableta Samsung. Multumesc!

  5. Am achizitionat acest aparat de f putin timp.
    L-am cumparat din Germania, la un pret mult mai mic decat la noi si am avut placerea sa butonez si aparatele concurentei.
    Pe mine sincer ma multumeste ca viteza, ca aparat pt vacante si pt o utilizare obisnuita fiind mai mult decat suficient. Ca design, sunt de acord cu Dl. Calin, e frumos, desi puteau sa-l mai rafineze putin, aici ducandu-ma cu gandul la rotita de selectie ce e mai firava, insa acest fapt se datoreaza si functionalitatii ei, deoarece se si roteste nu doar se apasa.
    Desi e intradevar mai lent in viteza decat concurenta, indeosebi fata de modelul celor de la Panasonic, nu pot spune ca e asa de lent incat sa te deranjeze. Doar in lumina scazuta ce il vezi ca se chinuie putin mai mult sa focalizeze insa nu e ceva de speriat.
    Per total, mai ales datorita faptului ca are un pret ( cel putin dincolo) imbatabil, diferenta de 110 euro fata de modelul concurent de la Canon, respectiv de 150 de euro fata de cel Panasonic il face pe acest Nikon un best buy.
    Singurul neajuns notabil e autonomia, dar care la mine s-a rezolvat prin achizitionarea unui incarcator extern si a catorva acumulatori ( chinezesti insa f ieftini).
    Pt mine ca utilizator obisnuit, lipsa patinei de blit si lipsa suportului Raw sunt nesemnificative deoarece personal nu folosesc aceste 2 functii, deci eu unul nu le consider niste neajunsuri.
    Intradevar, tendinta (a celorlalti producatori) de a multumi si utilizatorii mai pretentiosi e intradevar laudabila, totusi la pretul cerut chiar si de Nikon puteau de dragul tehnologiei sa le incorporeze, dar repet, e un aparat corect, care pt cei ce-l folosesc strict pt uz casnic, deci nu profesional e tot ce vreti si va doriti de la un aparat.

    Focalizarea, reducerea vibratiilor, claritatea pozelor (chiar daca Panasonic si Canon le fac mai clare, diferentele sunt mici) si a filmelor sunt f bune, la mine peste asteptari mai ales din partea de reducere a vibratiilor. Am reusit sa fac poze clare in varf de munte la flori in bataia vantului aflate la 1 metru si umpic de mine asta la zoom maxim. Si fara nici un fel de probleme pe partea de focalizare automata.

    In incheiere, cei ce doriti raportul cel mai bun pret calitate mergeti fara regrete pe acest aparat, doar pretentiosii ce au nevoie musai de blit extern si raw trebuind sa se uite la concurenta.

Comments are closed.