Cei de la Zeiss au anuntat lansarea unui set de trei accesorii premium pentru smartphone iPhone 6 / iPhone 6S, in parteneriat cu compania ExoLens, parte a grupului Fellowes Brands. Cele trei accesorii, doua convertoare afocale (grandangular si tele) si un obiectiv macro se pot monta peste camera foto principala a smartphoneului si imbunatatesc experiente de fotografiere cu mobilul, largind unghiul de cuprindere (adaptorul wide-angle Zeiss Mutar 0.6x Asph T*), marind focala de doua ori (adaptorul tele Zeiss Mutar 2.0x Asph T*) si imbunatatesc si performantele macro ale camerei integrata in iPhone, cu ajutorul obiectivului macro Zeiss Vario-Proxar 40-80mm Asph T*.

Lentilele ExoLens cu optica Zeiss

Lentila grandangulara ExoLens cu optica Zeiss, pentru iPhone 6 / iPhone 6S
Lentila grandangulara ExoLens cu optica Zeiss, pentru iPhone 6 / iPhone 6S

Conform specificatiilor tehnice transmise de Zeiss, adaptorul afocal grandangular Mutar 0.6x Asph T* micsoreaza distanta focala a obiectivului iPhone-ului pana la echivalentul a 18mm in formatul standard, iar Zeiss Mutar 2.0x Asph T* ofera un unghi de cuprindere echivalent 58mm atunci cand este montat in fata camerei unui iPhone 6 / iPhone 6s.

Interesant este obiectivul macro Zeiss Vario-Proxar 40-80mm Asph T*, care permite fotografierea de la o distanta mai mica de subiect fata de standardul camerei iPhone, avand si distanta focala proprie (variabila), echivalent 40-60mm (in formatul standard). Zeiss afirma ca este singurul obiectiv aditional pentru smartphone cu distanta focala variabila (zoom) disponibil la ora actuala, iar performantele optice permit fotografierea unui obiect chiar si de 3cm, ce poate fi surprins in intregime, umpland cadrul. In plus, parasolarul semi-transparent al obiectivului aditional macro imbunatateste lumina care cade pe subiect, fara a influenta utilizarea acestuia cat mai aproape de subiect (deci, fara a introduce umbre nedorite).

Toate cele trei accesorii Zeiss sunt tratate antireflex cu tratamentul T* ® al companei, pentru a asigura cele mai bune performante optice posibile, dintre toate accesoriile de acest gen, care exista la ora actuala pe piata.

Cele doua adaptoare afocale de conversie si obiectivul macro se monteaza in fata camerei iPhone cu ajutorul unui accesoriu special (foto jos), care integreaza si un filet standard pentru montarea smartphone-ului pe trepied, o alta caracteristica importanta si utila, mai ales daca vreti sa faceti fotografii macro sau imagini in low-light, mai bune.

Kitul va fi disponibil comercial incepand cu primavara acestui an, fiind initial compatibil doar cu gama iPhone 6 (6, 6s, 6Plus si 6s Plus). Deocamdata nu avem informatii despre pretul estimativ.

Specificatii tehnice, pe scurt:

Zeiss ExoLens - specificatii tehnice pe scurt
Zeiss ExoLens – specificatii tehnice pe scurt

 

Alte imagini cu adaptoarele ExoLens

Lentilele ExoLens pentru smartphone
Lentilele ExoLens pentru smartphone
Lentilele ExoLens pentru smartphone
Lentilele ExoLens pentru smartphone