Aseara am fost la evenimentul de lansare al noului Sony A7 III in Romania. Eu v-am povestit deja, pe larg, despre aparat cand l-am testat la evenimentul international de lansare de la Londra, asadar nu o sa insist acum prea mult pe detalii. Stiti parerea mea despre el, o puteti citi pe larg aici, iar faptul ca astept sa vina si exemplarul meu cred ca spune destul de multe.

Anyway, am fost ieri si la lansarea de la Bucuresti, nu atat ca sa vad aparatul, pe care il stiam, ci pentru ca evenimentul in sine mi s-a parut interesant: a fost organizat ca o prezentare de moda, iar noi, cei prezenti, am putut testa performantele aparatului intr-un cadru inedit. Bonus: gazda evenimentului a fost Vali Barbulescu, asadar am avut „asigurat” un insight in lumea fotografiei de fashion si impresii „la cald” despre aparat. 

Sony A7 III la Bucuresti
Sony A7 III la Bucuresti

Pentru cei care au deschis televizorul mai tarziu, Sony A7 III este cel mai nou aparat foto mirrorless full frame lansat de Sony si este promovat ca fiind „Modelul de Baza”. Din punctul meu este o greseala, accentul Sony pe faptul ca A7 III este un aparat entry-level este gresit, deoarece performantele aparatului sunt (mult) peste cele ale DSLR-urilor full frame entry-level actuale (avand, printre altele, sistemul AF de la Sony A9, doua sloturi pentru carduri SD si functii video mai avansate chiar decat ale acestuia). Dar, este si asta o strategie, poate: lansezi un aparat care se poate incadra usor in gama semi-pro (mid-level), ii spui „entry-level” si lansezi o provocare imensa producatorilor rivali. Sony A7 III a ajuns deja in magazine si se poate comanda si in Romania, la pretul de 10.399 lei body .

Va las acum cu cateva fotografii de la evenimentul de ieri. Despre A7 III puteti citi pe larg in review-ul pe care l-am scris dupa lansarea internationala de la sfarsitul lunii Februarie. Eu voi reveni cu detalii si impresii despre utilizarea lui in conditii normale, de lucru zi de zi, dupa ce primesc body-ul meu. 

Fotografiile de test sunt JPEG-uri direct din aparat.

Sony A7 III, specificatii tehnice pe scurt:

  • Aparat foto mirrorless cu senzorul Full Frame cu montura Sony FE
  • Senzor CMOS BSI ExmorR 24.2 MPx, de generatie noua
  • Dynamic range: 15 trepte EV
  • ISO 100 – 51.400 (extins 204.800)
  • Fotografiere in format RAW pe 14 biti
  • Procesor de imagine Bionz X de generatie noua
  • Stabilizare integrata in body, cu un avantaj de pana la 5 trepte de expunere
  • Sistem AF cu 693 puncte de focus cu detectie de faza si 425 cu detectie de contrast, acoperire 93% a cadrului, sensibil la -3EV, cu EYE AF (similar A9)
  • Fotografiere in rafala cu pana la 10cps, buffer 177 cadre JPEPG / 89 RAW (comp.) / 40 RAW, mod Anti-Flicker (acelasi de la A7RIII)
  • Mod Silent Shooting
  • Filmare la rezolutie 4K (UHD 3840×2160 pixels) 100Mbps / 50Mbps 24/25/30p, cu 6K full pixel readout si Dynamic range 14 EV cu HDR (cu profilul Hybrid Log-Gamma) si S-Log2/3. Inregistrare Full HD la 120fps @ 100Mbps
  • Vizor electronic XGA OLED cu ZEISS T* Coating
  • Autonomia acumulatorului: pana la 710 cadre (CIPA)
  • Joystick pentru selectia punctelor de focus si buton AF-ON (ca la A7RIII)
  • Body din aliaj de magneziu, entanseizat impotriva intemperiilor (nu la acelasi nivel de etanseizare ca la A7R III, insa)
  • Ecran LCD sensibil la atingere
  • Stocare: 2 sloturi SD/SDHC/SDXC (recomandat carduri USH-II)
  • Conectivitate Wi-Fi, Microfon, USB 3.1 Gen. 1
Sony A7 III - The Basic Model.
Sony A7 III – The Basic Model.
Sony A7 III
Sony A7 III
Sony A7 III
Sony A7 III
Sony A7 III
Sony A7 III

 

1 COMENTARIU

  1. Abia aștept review-ul, mai ales că noua versiune de Lr si beta-ul de C1 se descurcă cu raw-urile de A7 III. Important de testat autofos-ul pe lumină slabă, scene dinamice, dinamic range, color rendition și compatibilitatea cu lentile pe montură Canon.

Comments are closed.