Despre Cole Thompson nu o să scriem mai nimic, o sa îl descoperim împreuna prin interviu. Şi asta pentru că el însusi nu îşi mai doreşte să îi fie evidenţiate premiile, expoziţiile etc., considerând că este mai important modul în care se identifică cu arta pe care o creează, decât lungimea unui curriculum vitae. Să vedem, aşadar, cine este Cole Thompson şi care este relaţia lui cu fotografia.
Autor: Cristina Țintă, Foto4All.ro
1. Întotdeauna alb-negru? De ce?
Întotdeauna! Mi-a plăcut mereu alb-negru și, chiar și în copilărie, petreceam ore întregi studiind lucrările marilor maeștri de până atunci; Adams, Weston, Strand, Caponigro, Cunningham, Bullock și alții. Ador imaginile întunecate cu contraste puternice și acestea provocau o reacție fizică în mine, simțeam un fior care îmi urca în sus pe șira spinării!
M-am întrebat adesea de ce sunt atât de atras de imaginile alb-negru și cred că asta se datorează faptului că am crescut într-o lume alb-negru. Televiziunea, filmele și știrile erau toate alb-negru. Eroii mei de televiziune erau alb-negru și chiar și națiunea mea era segregată în alb-negru. Poate că imaginile mele sunt o extensie a lumii în care am crescut!
2. Îţi este dor vreodată de culori?
Nu, întotdeauna am văzut lumea în alb-negru. Acest lucru nu înseamnă că nu pot să apreciez o imagine bună în culori, dar problema mea este că privirea mea este atrasă repede de culoarea alb, însă nu îmi captează atenția. Odată, am auzit pe cineva spunând că atunci când privim culori ne uităm la imagine, în timp ce alb-negrul ne face să ne uităm în imagine.
Am avut un prieten care a argumentat că, logic vorbind, o imagine în culori este mai bună deoarece portretizează realitatea mai fidel și oferă mai mult, dar a recunoscut că este atașat emoțional de alb-negru. Poate că acesta este secretul, alb-negrul ne stimulează emoțional.
3. Când ai știut că vei fi fotograf?
La 14 ani. Locuiam în Rochester, NY și, într-o zi, urcam pe munte și am dat peste o ruină care fusese în trecut proprietatea lui George Eastman. Toată lumea din Rochester cunoștea desigur firma Kodak, dar faptul că am găsit această casă veche mi-a stârnit interesul, așa că am citit biografia lui George Eastman. Am fost fascinat de dezvoltarea domeniului fotografiei și, înainte să termin cartea, înainte să fac prima fotografie și înainte să fiu în camera obscură; am știut că îmi este destinat să fiu fotograf. Știu că folosirea cuvântului „destinat” pare nebunească, dar asta am simțit.
În următorii 10 ani, m-am instruit în domeniul fotografiei citind fiecare carte care îmi pica în mână. Am studiat fiecare imagine pe care am găsit-o. Mi-am construit propria camera obscură și am petrecut fiecare moment al vieții mele fie studiind, fie făcând fotografii, fie lucrând în acea cameră obscură. Eram atât de mistuit de focul pasiunii mele încât abia dacă am reușit să termin liceul!
4. Ce rol joacă fotografia în viața ta?
Acest rol s-a schimbat de-a lungul anilor. La început, fotografia era viața mea, dar, pe măsură ce am înaintat în vârstă, alte lucruri au început să concureze cu aceasta pentru timpul și atenția mea; lucruri ca fetele, familia, jobul și altele. În tinerețe vedeam în fotografie calea spre faimă, dar, când m-am maturizat, mi-am dat seama că faima nu valorează chiar atât de mult.
Altădată, am crezut că fotografia avea să fie calea spre bogăție sau, cel puțin, un mijloc de a-mi câștiga existența. Dar am decis foarte de timpuriu că, dacă transform fotografia într-o profesie, pasiunea avea să dispară. Pentru mine, a fost o decizie bună.
Acum, în ultimii ani, fotografia îmi aduce un echilibru creativ în viață.
Arta mea exprimă „cine sunt” mai mult decât denumirea funcției mele, mașina pe care o conduc sau cartierul în care locuiesc.
Fotografia este pasiunea din viața mea și creez pentru mine. Dacă n-o să ating niciodată celebritatea, n-o să devin bogat și criticii nu vor fi interesați de munca mea; este în regulă. Maturizarea are anumite avantaje: începi, în sfârșit, să realizezi multe lucruri și să le privești dintr-o perspectivă adecvată.
5. Ce fotografi te-au influențat de-a lungul timpului?
Inițial, Ansel Adams a reprezentat o influență majoră asupra fotografiilor mele. Nu am văzut niciodată lucrări ca acelea, nuanțele profunde de negru, contrastul și detaliile! În viziunea mea, Adams a adoptat o abordare științifică asupra fotografiei și a obținut un efect maxim din mediul argintiu.
Dar, mai târziu în viață și până în prezent, Edward Weston este omul pe care îl admir cel mai mult și care mi-a influențat cel mai mult lucrările. El a fost în primul rând un artist și abia apoi fotograf și, în timp ce îi ador munca, îi admir punctele de vedere și mai mult. Lecturez constant Jurnalele lui Zilnice, au fost întotdeauna o sursă de inspirație pentru mine.
În ultimii 10 ani, m-a mai influențat și un alt fotograf; Alexey Titarenko. Când am văzut pentru prima dată expunerile lungi ale scenelor străzilor rusești, mi-au tăiat pur și simplu respirația și îl creditez cu interesul meu pentru expunerile lungi. Cred ca pot să spun cu toată convingerea că, dacă nu ar fi existat el, seria mea Auschwitz-Birkenau nu ar fi apărut nici ea.
6. Ne poți descrie arta ta, te rog!
Nu cred că mi s-a mai adresat vreodată această rugăminte!
Imaginile mele sunt create, nu capturate și reflectă propria-mi viziune asupra a ceea ce privesc. În general, sunt întunecate și cu contrast. Imaginile mele îmi urmează inima în multe locuri diferite și, astfel, munca mea este variată. Uneori, imaginile mele au un înțeles mai profund și, alteori, sunt pur și simplu imagini frumoase și nimic mai mult. Ele reprezintă o parte din mine, dar într-un mod pe care nu-l pot descrie. Uneori, sunt întrebat „Ce înseamnă imaginile dumneavoastră?” Asta rămâne să decidă privitorul.
7. De ce o serie denumită “Harbinger”? Care este povestea ei?
Eram într-o excursie de fotografie cu fiul meu în mijlocul Utahului când am văzut aceste dealuri noroioase și întunecate care arătau interesant. Afară erau în jur de 40 de grade și vă puteți imagina atitudinea fiului meu când am insistat să urce acele dealuri cu mine. Am făcut fotografii timp de 30 de minute sub acel soare arzător în timp ce el mă întreba în continuu „cât mai durează?”. Era foarte cald și aceia dintre dumneavoastră care au copii, știu cât de mult urăsc aceștia opririle când promiți că „Durează numai câteva minute!”.
Într-un final, am terminat și eram pe la jumătatea drumului înapoi la mașină când am văzut un nor alb solitar și am știut, în ciuda bombardamentului pe care aveam să-l primesc de la fiul meu, că trebuie să îl fotografiez. Am anunțat că „nu durează decât câteva minute” și am fugit înapoi pe acel deal ca să mă instalez. Aveam numai câteva secunde să-mi duc echipamentul sus și să fac fotografia. Știam exact cum vreau să fotografiez acel nor și știam că nu voi avea timp decât de una sau doua expuneri pentru că se mișca foarte repede.
Am făcut fotografia și mi-a plăcut foarte, foarte mult. Îmi denumesc imaginile foarte simplu și, aproape întotdeauna, folosesc primul nume care îmi vine în minte. Am știu imediat că această imagine se va numi „Harbinger.” M-am întrebat dacă pot să creez o serie de imagini cu un nor solitar, dar m-am îndoit că voi da peste atât de mulți nor de acest gen. În mod surprinzător, am găsit destui, dar este clar că îmi vor trebui ani să completez acest portofoliu.
Declarațiile mele artistice sunt, în general, scurte, dar aceasta este cea mai scurtă de până acum; este pur și simplu definiția cuvântului harbinger din dicționar:
Harbinger: \ˈhär-bən-jər\ substantiv
1. o persoană care face cunoscută abordarea altei persoane; sol.
2. orice prezice un eveniment viitor; prevestire; semn.
Aceasta este una dintre declarațiile mele artistice preferate, poate pentru că este exact opusul multora pe care le citesc. Este scurtă și simplă.
8. Cum îţi vin ideile pentru imagini?
Se întâmplă pur și simplu sau, mai degrabă, le văd pur și simplu. Cheia pentru mine este faptul să am o viziune asupra proiectului și trebuie să fiu entuziasmat de el. Am încercat să forțez proiecte în trecut, dar sunt o adevărată luptă și nu merge niciodată. Când lucrezi la un proiect bun, ești entuziasmat și muncești cu foarte mare ușurință. Dacă nu se întâmplă asta, caut altceva.
Am o listă cu idei de proiecte pentru că ce nu mi se potrivește azi, s-ar putea să mă umple de entuziasm mâine. Tocmai finalizez un proiect intitulat „The Fountainhead” și acum îl caut pe următorul. Am învățat că această parte a procesului nu poate fi grăbită și, dacă există o gaură între proiecte, este în regulă. Asemenea unui fermier care își lasă câmpul necultivat un sezon, poate că și noi avem nevoie uneori de odihnă și de timp ca să contemplăm.
Dar, să ne întoarcem la întrebare; cum îmi vin ideile de imagini, permiteți-mi să vă dau câteva exemple legate de cum au luat naștere proiectele recente.
Stăteam în holul unui hotel, în Akron, așteptând să plec și, uitându-mă în sus, am observat lampa de pe tavanul din hol. Privită de jos, era cu adevărat uimitoare și aproape abstractă. Ca să o văd mai bine, am mutat canapeaua și măsuța de cafea și m-am așezat pe podea să o studiez. Chiar atunci și acolo, am știut că vreau să lucrez la o serie care să se numească Ceiling Lamps.
Această serie oferă multora o poveste amuzantă. De exemplu, în timp ce stăteam acolo pe podea, uitându-mă la lampa de tavan, am atras un mic grup de oameni care voiau să știe dacă mă simt bine și dacă să sune sau nu la 911? În căutarea mea de noi lămpi de tavan, intram în magazine, stăteam sub o lumină și mă uitam drept în sus. Oamenii se uitau la mine ca la o „persoană nebună”.
Un alt exemplu de idee care mi-a venit din senin este ce s-a întâmplat în timpul vizitei mele în Auschwitz-Birkenau, Polonia. Chiar nu voiam să vizitez lagărele, astfel de locuri mă întristează, dar familia mea a vrut să meargă așa că am mers și eu cu ei. Făceam un scurt tur și, deși aveam echipamentul cu mine, nu intenționam să fotografiez lagărele. Consideram că ar putea fi interpretat ca nepotrivit.
Când am început turul, am intrat într-o cameră cu figurine din sticlă, cizme și alte artefacte. Am fost copleșit repede și am simțit că mă sufoc, așa că mi-am cerut scuze și am ieșit afară. În timp ce mergeam, n-am putut să nu mă gandesc la oamenii care trecuseră pe acolo cu atât de mulți ani în urmă și care erau acum morți. În timp ce mă gândeam la asta, m-am întrebat dacă spiritele lor rătăceau încă pe acolo și am știut brusc ce trebuie să fac.
Am decis repede că în timpul care îmi rămăsese aveam să fotografiez lagărul, dar că nu aveam să-l portretizez ca pe un loc istoric; un muzeu unde cu mult timp în urmă s-au întâmplat lucruri oribile, ci mai degrabă ca pe un loc viu unde spiritele morților încă dăinuie.
Mi-am instalat repede echipamentul și am alergat la propriu de la o locație la alta, fotografiind expuneri lungi ale celorlalți vizitatori din lagăr, făcându-i să se comporte ca niște mandatari ai celor care pășiseră pe acolo și muriseră cu mulți ani înainte. În mai puțin de o oră, am creat cele cincisprezece imagini din seria „The Ghosts of
Auschwitz-Birkenau”.
9. În spatele seriilor tale se află povești speciale care au întotdeauna un impact, te fac să-ți pui întrebări și îți captează permanent interesul. Plănuieşti în avans sedințele foto, „desenezi” vreodată cadre în avans etc. sau faci fotografiile spontan?
Creez întotdeauna spontan, nu știu de ce. Îi admir pe cei care pot plănui o imagine de dinainte. Poate că voi învăța să fac și eu asta cu timpul.
10. Ce te inspiră cel mai mult?
Ca să intru într-o stare creativă, citesc Jurnalele Zilnice Weston și ascult muzica celor de la Beatles. Ador viziunea lui artistică și mă inspiră să citesc despre luptele și procesul lui creativ. Muzica celor de la Beatles îmi amintește că poți să faci constant lucruri noi și te poți reinventa, așa cum au făcut ei cu muzica lor. Poate că sună nebunesc, dar funcționează în cazul meu!
Când lucrez, cel mai mult mă inspiră să fiu singur și izolat. Fără lucruri care să-mi distragă atenția, fără prieteni sau membri ai familiei, doar eu singur cu gândurile mele. Cred că această izolare mă ajută să-mi las deoparte toate grijile de zi cu zi pentru un timp. De obicei, plec pentru a lucra și excursia mea preferată este cea de 10 zile pe Coasta Oregon.
11. Cel mai mare inamic al creativității tale este…
Nerăbdarea. Când întru într-una din acele perioade inevitabile în care pur și simplu nu mă simt creativ și încerc să forțez, acest lucru înrăutățește și mai mult situația. Am învățat că trebuie doar să am răbdare și să aștept. Creativitatea mea se va întoarce, ca întotdeauna.
Obișnuiam că privesc acele perioade aride ca pe ceva rău, dar acum îmi dau seama că sunt un timp al reîntineririi. Se spune că trebuie să existe opusuri în toate lucrurile, rău ca să apreciem binele și poate că și perioade în care nu suntem creativi ca să apreciem perioadele creative.
Un alt inamic al creativității este încercarea de a-i mulțumi pe ceilalți. Simt acea zvâcnire din când în când și asta mă face să nu mă mai concentrez pe scop, să creez cu pasiune în acord cu viziunea mea și indiferent de consecințe. Experiența mi-a arătat că atunci când creezi în acest fel, obții lucrări mai bune și, în mod ironic, sfârșești prin a mulțumi mai mulți oameni. Dar să-i mulțumești pe ceilalți nu trebuie să fie niciodată scopul nimănui.
Și un ultim inamic al creativității; prea multe „chestii” în viața mea. Cu cât am mai multe „lucruri”, cu atât îmi este mai greu să fiu creativ, așa că tot timpul mă gândesc să scap de diverse lucruri.
12. Echipamentul folosit…
Am trecut pe cameră digitală în 2004 și folosesc un Canon full-frame. Lucrez foarte simplu, fotografiez majoritatea lucrărilor mele cu un obiectiv de 24-105mm și nu am decât câteva accesorii. Am un trepied, un set de filtre de densitate neutră, inclusiv un Singh-Ray Vari-ND și o Lupă Hoodman Hood. Cam asta e tot!
Procesarea mea e la fel de simplă. Folosesc Photoshop CS5, o tabletă grafică și o imprimantă Epson. Fară calibratoare, plugin-uri sau alte accesorii sofisticate. Cred într-un flux de lucru foarte simplu care pune accent pe imagine. Un alt avantaj al unui flux de lucru simplu este că nu prea ai unde să greșești și, atunci când greșești totuși ceva, defecțiunile sunt detectate mai ușor.
13. Câte imagini realizezi pe lună, de exemplu? În medie.
Probabil că între câteva sute și o mie, nu chiar atât de multe.
Cred că unul dintre cele mai mari avantaje ale camerei digitale este că poți să fotografiezi multe imagini. Știu că mulți fotografi plănuiesc totul cu grijă și fac o singură fotografie, fotografia perfectă. Dar nu e cazul meu, eu fotografiez mult și explorez pe măsură ce fac asta. Nu-mi lipsesc vremurile trecute în care îmi făceam griji în legătură cu 36 de expuneri!
14. Faci parte din vreo organizație de fotografi?
Nu, sunt genul mai singuratic și nu-mi place „să particip” prea mult. Nu am nimic împotriva acestui lucru, doar că nu mă reprezintă.
15. Reguli care te ghidează ca fotograf…
Fă ceva doar dacă îți stârnește pasiune.
Ignoră toate regulile sau mai bine, nici măcar nu le învăța!
Păstrează lucrurile simple și concentrate pe artă.
Arta pe care o creezi nu este o competiție, nu este nevoie ca alții să piardă pentru ca tu să câștigi.
Fii mulțumit de munca ta deoarece, într-un final, opinia ta este singura care contează.
Fii o persoană bună pentru că acest lucru te va ajuta să ai succes în viață mai mult decât orice altceva din ceea ce faci.
16. Te rog, dă-le un sfat fotografilor tineri care vor să-și promoveze lucrările.
Cel mai bun sfat pe care îl pot da este să creeze artă cu pasiune și atunci le va fi mai ușor să o promoveze. Când te pasionează munca ta, aceasta va rezona cu oamenii și, cel mai probabil, vei avea succes.
Comments are closed.