HTC One, poate cel mai asteptat smartphone al momentului, a ajuns la noi pentru o saptamana de teste. Am pregatit un review cuprinzator, despre performantele foto-video ale noului smartphone de top de la HTC, test in care o sa vedem impreuna in ce masura noua camera „UltraPixel” reuseste sa se ridice la nivelul asteptarilor. Nu am sa va vorbesc prea mult despre design si constructie, pentru ca nu fac obiectivul acestui review, dar va spun doar atat: arata bine, este – poate – smartphone-ul cu cel mai bun design la ora actuala si este construit din materiale de calitate dar foarte usor de scapat din mana datorita suprafetelor lucioase. Acestea fiind spuse, am terminat cu introducerea si cu parerile subiectve. Sa trecem la treaba! 🙂
HTC One
HTC One, specificatii tehnice pe scurt:
- Sistem de operare Android 4.1.2 Jelly Bean
- Ecran LCD 4.7 inch, 1080p full-HD
- Procesor 1.7 GHz Qualcomm Snapdragon S4 Quad Core
- Camera foto 4.0MP „UltraPixel”
- Obietiv cu diafragma f/2.0
- Stabilizare optica a imaginii
- Memorie RAM 2GB
- Disponibil in variante cu 32GB si 64GB memorie interna
- Nu are slot pentru carduri de memorie Micro SD
- Acumulator 2300 mAh
Ce inseamna senzorul „UltraPixel”?
HTC One are o camera foto construita in jurul unui senzor CMOS BSI (cu iluminare din spate) care are o diagonala de 1/3 inch. Are doar 4 megapixeli efectivi si desi la prima vedere are o rezolutie mult sub standardele actuale, specialistii HTC mizeaza pe calitate. Fiecare pixel de pe suprafata senzorului are o dimensiune de 2 microni si – din punct de vedere al dimensiunii pixelilor senzorul este similar cu cel al lui Fuji X10, un compact din categoria hi-end. De aici si denumirea data de HTC: UltraPixeli – datorita dimensiunii pixelilor in comparatie cu senzorii de pe alte smartphone-uri.
HTC spune ca 4 megapixeli sunt suficienti, deoarece marea majoritate a fotografiilor realizate cu mobilul ajung sa fie vizualizate numai pe ecran sau sunt publicate pe retelele sociale, la o rezolutie oricum mai mica decat 4 megapixeli. Asadar, de ce sa „inghesuie” 13 megapixeli cand pot pune doar 4, dar care sa produca imagini de calitate superioara? Pana aici, suntem de acord cu ei…
Cum se descurca in practica?
Teoria ca teoria… dar practica ne omoara! … spune o vorba veche. Pe timp de zi camera foto integrata in HTC One se descura bine spre foarte bine, desi recunosc ca ma asteptam la performante chiar si mai bune. In imaginile realizate ziua fotografiile surprinse cu HTC One arata aproape la fel de bine ca si cele realizate cu al meu Samsung Galaxy Note 2, care are un senzor mai vechi si cu o rezolutie dubla. Din acest punct de vedere, am putea spune ca HTC One ramane in urma competitorilor directi, deoarece daca imaginile sunt similare calitativ dar rezolutia este mai mare, toata lumea are de castigat…
Imagini cu HTC One ziua:
Crop 100%:
Daca ziua HTC One se descurca foarte bine dar nu exceleaza, noaptea avantajele camerei UltraPixel si a captorului cu fotodiode mai mari ar trebui sa fie evidente. Din fericire chiar asa si este, iar fotografiile de noapte surprinse cu HTC One arata mai bine decat cele produse de un senzor „conventional”. Diferentele nu sunt uriase, dar se pot distinge usor, mai ales atunci cand imaginile sunt privite la rezolutia originala.
In ceea ce priveste imaginile realizate cu surse de lumina puternice aflate in marginea cadrului, am observat tendinta lui HTC One de a introduce un efect de flare violet in unele cadre, fapt care mi-a amintit de o problema asemanatoare pe care am intalnit-o atunci cand am testat noul iPhone 5 (review). Este o problema care poate fi pusa pe seama lentilelor de plastic din care este format blocul optic al lui HTC One, dar care nu deranjeaza atat de mult ca la iPhone 5 si pe care am sesizat-o mult mai rar.
Imagini cu HTC One noaptea:
Crop 100%:
Datorita obiectivului cu luminozitate mare (F/2.0) si a stabilizarii optice a imaginii, HTC One este capabil sa produca imagini de noapte la o calitate mult mai buna decat am vazut pana acum la alte terminale asemanatoare. Principalul „vinovat” pentru asta ramane senzorul de imagine cu fotodiode mari, in comparatie cu cele ale rivalilor sai, iar stabilizarea optica si diafragma luminoasa sunt un plus binevenit pentru oricine are intentii serioase si renunta la aparatul foto compact in favoarea telefonului.
Bokeh
Pe langa luminozitatea crescuta, un alt aspect pe care il putem analiza este efectul de blur in zonele de neclaritate ale fotografiilor (bokeh). HTC One se lauda cu un obiectiv cu deschiderea diafragmei f/2.0, ceea ce se traduce in practica in imagini cu un bokeh placut, desi la dimensiunile senzorului bokeh-ul este similar celui produs de un DSLR APS-C la f/8.
Filtre si efecte
Pentru a veni in intampinarea fanilor Instagram (sa zicem…), HTC One include si o paleta larga de filtre si efecte ce pot fi aplicate fotografiilor, inainte sau dupa ce ati declansat. Filtrele pot fi selectate din meniul camerei si pot fi previzualizate direct pe ecran inainte sa faceti fotografia. Vestea buna este ca o parte din aceste filtre pot fi utilizate si pe video. Daca totusi vreti sa fotografiati fara a fi deranjat de efectul filtrului, puteti aplica efecte speciale din galerie, editand fiecare imagine in parte. Sunt disponibile si functii pentru crop, rotire, contrast sau saturatie.
Toate efectele filtrelor le puteti vedea mai jos:
Zoom digital
HTC One se lauda cu un zoom digital 5x care produce rezultate destul de OK atunci cand vizualizati fotografiile pe ecranul smartphone-ului dar sunt nesatisfacatoare atunci cand sunt privite pe un laptop sau un monitor al unui PC. Cu siguranta nici un algoritm software nu poate inlocui un zoom optic din punct de vedere al calitatii imaginilor. Asadar, nu va recomand sa utilizati zoom-ul digital decat in situatii extreme. Mai jos aveti trei imagini. Prima este fara zoom, a doua la 3X si a treia la valoarea maxima a zoom-ului – 5X. Am pregatit si un crop 100% din imaginea la 5x.
Crop 100% la zoom 5X:
Fotografii Panoramice
HTC One este capabil sa inregistreze imagini panoramice selectand din meniul aparatului modul dedicat pentru astfel de cadre. Din fericire se descurca destul de bine sa uneasca cadrele pentru a compune panorama, imaginile fiind corect expuse de la un capat la celalalt al panoramei, dar pierde „puncte” la capitolul optiuni. Nu exista nici un fel de setari in modul panoramic si, poate aspectul cel mai important, inregistrarea panoramelor se face doar cu smartphone-ul in pozitie orizontala. Rezultatul? Panorame cu o rezolutie foarte mare pe orizontala dar destul de redusa pe verticala, foarte „lungi” si destul de greu de vizualizat pe monitor in conditii optime.
Filmare Full HD cu stabilizare
HTC One se lauda cu filme inregistrate la rezolutie Full HD, cu stabilizare de imagine si autofocus in timpul filmarii. Filmele inregistrate de HTC One au o rezolutie foarte buna, culori saturate (dar nu exagerate) si – mai ales – stabilizarea de imagine isi face simtita prezenta de fiecare data. Calitatea filmelor inregistrate de HTC One o depaseste pe cea cu care se lauda Fuji X10, compactul despre care v-am spus la inceputul articolului. Asadar, mi-am permis sa filmez un scurt demo pentru un trepied Manfrotto cu HTC One, film care va fi publicat in review-ul de saptamana viitoare.
Urmatoul film are aplicat unul din efectele din meniu. Doar o parte din efecte pot fi aplicate pe video, in general cele mai „simple”, cum ar fi Black and White…
Un scurt film Full HD prin geamul unui acvariu. HTC One se descurca relativ bine cu setarea temperaturii de culoare automate in lumina de interior, in cazul de fata sticla acvariului fiind cea care a „derutat” senzorul. In orice caz, calitatea filmarilor este foarte buna!
ZOE
Zoe este un mini-asistent, daca vreti, o interfata software noua care va ajuta sa surprindeti scurte clipuri video cu imagini statice si in miscare intercalate. Este o functie careia nu ii prea gasesc utilitatea, desi as fi vrut. Sau poate sunt eu adeptul camerelor foto clasice si atunci un astfel de „asistent”, care alege pentru mine imaginile si secventele video si le aseaza frumos intr-un videoclip, nu se potriveste cu firea mea tehnica, careia ii place sa detina controlul asupra imaginilor sale, sa le prelucreze si sa le aleaga „manual” 🙂 Din acest motiv recunosc ca nu prea am ce sa va arat aici, deoarece nu am reusit sa fac nimic cat de cat „concludent” cu Zoe. Dar este posibil ca unii dintre voi sa il gasiti util, nu ma indoiesc de asta!
Meniul
HTC One vine cu Android 4.1.2 instalat. Desi compania taiwaneza a facut eforturi pentru a-si personaliza sistemul de operare, de multe ori amprenta Google inca este destul de vizibila. Lista cu aplicatii mi se pare putin confuza, deoarece acum programele pot fi grupate in foldere atat pe desktop dar si in lista generala. Imi place modul in care este structurata automat galeria, cu foldere care includ atat fotografiile realizate de HTC One dar si imaginile prietenilor de pe Facebook. Nu stiu cat este de utila aceasta functie in practica, dar e interesanta. In orice caz, galeria poate fi „filtrata” si pot fi afisate doar folderele care intereseaza.
Optiunile camerei foto:
Meniul camerei foto include atat setarile clasice pentru ISO (100-800 sau Auto), saturatie, contrast, sharp, dar si efecte speciale si modurile de fotografiere specifice: Panorama, HDR sau Night Shot. Exista si o serie de scene presetate, dar si posibilitatea de a filma in modul HDR – o functie mai mult decat utila in situatii de contrast abundent.
HTC One: Performante hardware
Am lasat la sfarsit impresiile generale despre performantele lui HTC One pentru ca nu fac, in mod obisnuit, obiectiul review-ului de pe ClubulFoto. Totusi, nu pot sa nu remarc rezultatele excelente pe care le obtine HTC One si noul procesor SnapDragon 4 in testele de performanta Quadrant si Vellamo. Mai jos aveti rezultatele acestor benchmark-uri si toate detaliile „interne” despre componentele lui HTC One asa cum le afiseaza Vellamo.
Concluzii
HTC One face un pas in fata si aduce o serie de imbunatatiri pe care nu putem decat sa le laudam. Desi senzorul UltraPixel nu reprezinta chiar o revelatie in ceea ce priveste calitatea imaginilor, fotografiile surprinse noaptea sau in lumina slaba beneficiaza din plin de avantajele unui senzor mai performant, cu fotodiode mai sensibile la lumina. Stabilizarea optica de imagine reprezinta iarasi un mare „plus” pentru noul varf de gama de la HTC iar filmele inregistrate la rezolutie Full HD sunt similare din punct de vedere al calitatii cu cele ale unor camere video compacte actuale (cu exceptia zoom-ului, bineinteles). Asadar, HTC One are toate atuurile pentru a primii recomandarea noastra, atat in ceea ce priveste camera foto dar si ca smartphone de top, poate cel mai bun smartphone al momentului.
Nota Clubul Foto: 9/10
Bile albe (foto):
- Imagini de calitate, mai ales in low-light (noaptea)
- Fotografiere in rafala cu pana la 20 de cadre pe secunda
- Filmare Full HD inclusiv cu filtre si efecte aplicate
- Stabilizare optica
- Sunet inregistrat clar
- Sunetul declansatorului poate fi oprit
- Scene presetate si un set complet de efecte software
- Foto si video HDR
Bile negre:
- Imaginile panoramice nu pot fi surprinse decat cu smartphone-ul in pozitie landscape
- Zgomotul produs la focalizare este deranjant (dar poate fi oprit)
- Nu are buton dedicat pentru declansare (cum avea HTC Evo 3D de exemplu…)
imi place htc asta… la asta ma gandeam sa mil cumpar in viitor.
e super tare…il vreau !
e super si asta dar as prefera un Iphone 4
Este mult peste Iphone 5…de 4 ce sa mai vorbim !Se spune ca e cel mai bun smartphone al momentului…
the este foarte tare..referitor la iphone doar sa apara ceva peste 5 ca de altfel nici nu putem compara.
Telefonul este superb din toate punctele de vedere! Eu am un HTC ONE black.Made in Taiwan. versiunea silver este facuta in china si are probleme la display, din cate am citit pe forumurile unor spacialisti. Cea black nu are probleme , cel putin eu am nimerit unul f bun.