Fuji S2980 nu este nici cel mai nou si nici cel mai performant aparat foto bridge de pe piata, dar cu siguranta are un atuu de necontestat: este cel mai accesibil. Pentru doar 400 de ron, Fuji S2980 vine cu un senzor de 14 megapixeli, zoom optic 18x, functie de filmare HD, functii automate (inclusiv posibilitatea de a surprinde imagini panoramice) dar si functii manuale, asemanatoare celor de pe DSLR-uri (modurile P/A/S/M). Este foarte posibil sa fie cel mai „bine dotat” aparat foto bridge pe care il puteti gasi la banii astia, iar asta ne-a facut sa ii acordam un articol aici la Clubul Foto, pentru a afla ce poate!
Specificatii tehnice pe scurt:
- Senzor CCD 1/2.3″
- Rezolutie 14 megapixeli
- Zoom optic 18x (28 – 504mm echivalent in format 135)
- Zoom digital 7x
- Macro de la 7cm
- Diafragma f/3.1 – 5.9
- ISO 100-3200
- Timp de expunere 8 – 1/2000 sec
- Filmare HD 720p 1280x720px 24p, sunet mono, zoom si autofocus activ in timpul filmarii
- Blitz incorporat (pop-up)
- Stocare pe carduri de memorie SD / SDHC
- Alimentare: 4 baterii sau acumulatori AA / R6
Constructie si utilizare
Este compact, cu zoom versatil, rezolutie mare si cateva moduri care vor fi chiar si pe placul fotografilor avansati. El este Fuji S2980, un aparat foto bridge „full time”, daca putem spune asa. Are doar 465 de grame, dar va poate ajuta sa surprindeti atat cadre largi in interior sau exterior dar si detalii indepartate gratie zoom-ului 18x care s-a dovedit a fi extrem de versatil, in testul nostru.
La exterior are cateva butoane pentru functii, care asigura accesul la principalele setari (inclusiv la modul Macro de la 7cm, compensarea expunerii etc) iar meniul ofera acces la setarile avansate, inclusiv un mod Auto-ISO pe care l-am intalnit implementat la fel pe modelul Fujifilm X20, un aparat din gama de varf a companiei.
Fotografii avansati vor aprecia cu siguranta modurile semi-automate (Program, Prioritate de diafragma si Prioritate de timp), iar cei care vor sa experimenteze mai mult pot utiliza modul complet Manual de expunere pentru a fotografia.
Un alt atuu al lui Fujifilm S2980 il reprezinta modul de alimentare. Aparatul isi asigura energia din 4 acumulatori sau baterii de tip AA. Asadar, in calatorii sau vacante nu veti fi limitati de acumulatori, pentru ca bateriile AA se gasesc cam peste tot.
Fuji S2980:
Calitatea imaginilor
Cei de la Fuji ne-au obisnuit pana acum cu imagini cu contrast bun si mai ales cu culori vii, puternice. Fuji S9280 nu face exceptie de la aceasta regula, imaginile inregistrate cu micul bridge iesind in evidenta la acest capitol.
Click pe fotografii pentru marire.
Sa nu uitam nici de modul de inregistrare al imaginilor Panoramice, o raritate pe aparatele foto din aceasta clasa. Iata un exemplu de astfel de fotografie, surprinsa in testul nostru cu Fuji S2980:
Click pe imagine pentru marire.
Nu in ultimul rand, Fuji S2980 are si cateva filtre „creative”, care permit inregistrarea unor imagini Alb Negru sau cu culorii accentuate. Iata doua exemple.
Ce ii poate fi reprosat lui Fuji S2980 la acest capitol este faptul ca imaginile isi pierd din claritate pe margini (in zona periferica a cadrelor), o caracteristica des intalnita printre aparatele foto „de buget”. Mai mult, senzorul CCD isi arata limitarile la valori ISO ridicate, asadar imaginile inregistrate seara / noaptea vor avea un zgomot de imagine mai pronuntat.
Cum filmeaza Fujifilm S2980?
Fuji S2980 filmeaza la rezolutie HD 720p (1280x720px) cu 24 de cadre pe secunda (24p), sunet mono, zoom si autofocus activ in timpul filmarii. Filmeaza cu setarile ajustate automat, ceea ce inseamna ca nu veti putea interveni asupra parametrilor de expunere, pe care aparatul ii va ajusta intern in timpul inregistrarii. Totusi, puteti utiliza zoom-ul in timp ce filmati, dar trebuie sa aveti in vedere faptul ca zgomotul produs de micro-motorul care actioneaza zoom-ul se va auzi pe fundalul inregistrarii sonore (o caracteristica destul de comuna printre aparatele foto compacte, indiferent de categorie sau pret)…
Iata un scurt clip inregistrat cu Fuji S2980:
Concluzii
Fuji S2980 reprezinta, over-all, o surpriza destul de placuta. S-a descurcat bine in toate testele la care l-am supus, are un pachet bogat de functii care vor fi chiar si pe placul fotografilor mai avansati (inclusiv functii manuale), iar in modul Automat se descurca excelent optimizand automat setarile si alegand „scena” potrivita in functie de situatia de fotografiere data. Cu siguranta nu este un aparat perfect, nu este nici cel mai performant si nici cel mai nou bridge de pe piata, asa cum ma mai zis, dar atunci cand ne setam asteptari de la un astfel de aparat, trebuie sa tinem cont in primul rand si de pretul de vanzare. Iar la acest capitol, la 400 de Ron cat costa acum Fuji S2980, nu prea exista alternativa mai buna decat acesta.
Fuji S2980 il gasiti pana pe 30 August la un pret de 400 de Ron, aici.
Nota Clubul Foto: 7/10
Fujifilm S2980 – Bile albe
- Culori vii, contrast bun indiferent de distanta focala utilizata
- Zoom 18x, versatil
- Inregistrare video cu zoom si autofocus activ in timpul filmarii
- 3 filtre si efecte
- Inregistrare imagini panoramice
- Blitz incorporat
- Pret foarte accesibil (pentru un aparat foto bridge cu atatea functii si dotari)
Bile negre:
- Claritatea imaginilor in zonele periferice ale cadrului putea fi mai buna
- Zgomotul motorului de zoom se aude pe inregistrarea audio in timpul filmarii
Buna,
Nu ma pot decide intre Canon Ixus 145, Fuji S2980 sau Nikon L29. Care credeti ca ar fi cel mai potrivt pentru cateva poze in vacanta?
Fuji S2980