Fotografii 3D: Tehnica si echipamentele necesare

Spuneam saptamana trecuta ca urmeaza o serie de articole dedicate fotografiei stereoscopice, mai pe scurt „3D”. Acum vom vorbi despre tehnica de inregistrare a imaginilor stereoscopice si echipamentele necesare pentru imagini 3D de calitate.

Sa incepem cu un mic istoric: fotografiile 3D, sunt rezultatul unui proces tehnologic care a evoluat in timp, de la inceputul fotografiei. Spectaculozitatea imaginilor 3D a fascinat publicul inca din anul 1849, de cand exista primele seturi de imagini dedicate vizionarii stereoscopice, cu ajutorul dispozitivelor „primitive” (fata de ce avem astazi) care asigurau separarea cadrelor pentru fiecare ochi. In linii mari, tehnica inregistrarii imaginilor 3D a ramas aceeasi, in sensul ca, pentru a putea creea impresia de spatialitate, este nevoie de un set de doua imagini ale aceluiasi cadru, inregistrate cu doua aparate de fotografiat aflate la cativa centimetrii unul de celalalt, in acelasi plan.

Din punct de vedere anatomic, creierul uman interpreteaza spatialitatea si „adancimea” imaginii comparand cele doua cadre: cel pentru ochiul stang cu cel pentru ochiul drept. Acestea sunt „recompuse” intr-o singura imagine, in creier, iar suprapunerea celor doua perspective ne ofera senzatia de „adancime”. Acesta este motivul pentru care, in fotografie, pentru a creea impresia de „spatialitate”, este nevoie de un set de doua imagini ale aceluiasi subiect. Aceasta este versiunea pe scurt a povestii. Tehnicile si procedeele de inregistrare si redare a imaginilor stereoscopice sunt mult mai complexe si, daca sunteti interesati, puteti afla detalii aici sau aici.

Etapele pe ce trebuie parcurse pentru a creea imagini stereoscopice:

1) Inregistrarea seturilor compuse din doua cadre (pentru ochiul stang si pentru ochiul drep)
2) Prelucrarea imaginilor pe calculator si creearea unui singure imagini anaglife

Sa le discutam pe rand.

1) Inregistrarea imaginilor ce vor compune fotografia 3D

Am spus mai sus ca orice imaginie 3D este compusa, de fapt, din doua fotografii similare, inregistrate la o distanta de cativa centimetrii intre ele (puncte de statie diferite, dar subiect comun). Fiecare imagine este usor diferita fata de cealalta, deoarece punctele de statie si perspectiva sunt diferite, corespunzatoare celor doi ochi. Pentru a creea iluzia de spatialitate, ar trebui ca cele doua imagini sa fie inregistrate la o distanta de aproximativ 6cm intre cele doua declansari, simuland astfel distanta interpupilara (axele optice ale ochilor). Totusi, pentru rezultate optime in fotografia 3D se poate utiliza urmatoarea formula: 1cm pentru fiecare 10 metri distanta pana la subiect. Astfel, daca subiectul este la 30 de metri, distanta dintere cele doua fotografii care vor compune imaginea 3D trebuie sa fie de minim 3cm.

Fotografierea imaginilor ce compun cadrul stereoscopic se poate face in multe feluri. In mod ideal, ar trebui sa avem doua aparate de fotografiat si obiective identice, montate in paralel pe o sina de sustinere. Cu o telecomanda comuna, cele doua aparate de fotografiat pot inregistra simultan aceeasi imagine, la o distanta de aproximativ 8cm intre cele doua axuri optice ale obiectivelor, rezultand doua cadre numai bune pentru a compune imaginea 3D. Totusi, aceasta solutie este una destul de costisitoare si, din fericire, exista alternative. Va vom prezenta doua dintre ele, si anume obiectivul dual propus de cei de la Panasonic si placa micrometrica Manfrotto 454. Cu ambele se pot realiza fotografii 3D, dar fiecare are avantajele si dezavantajele sale.

Panasonic 12.5mm f/12

Obiectivul Panasonic 12.5mm f/12 este compatibil cu aproape toata gama de aparate foto cu senzor in format Micro 4/3 a producatorului japonez. Singurul lucru pe care fotograful il are de facut este sa apese pe butonul „declansator”, aparatul ocupandu-se de restul etapelor necesare transformarii celor doua cadre intr-o imagine 3D. Rezultatul este un fisier cu extensia MPO (format standard in lumea imaginii 3D) care poate fi vizualizat fara nici un fel de problema pe orice televizor care poate reda imagini 3D (de exemplu seria Viera 3D, tot de la Panasonic).

Obiectivul are o distanta focala de 12.5 mm si diafragma f/12, fixa. Deoarece este compus din doua blocuri optice paralele, cei de la Panasonic nu s-au complicat prea mult si au transformat acest obiectiv intr-unul extrem de simplu: este focus-free (nu are sistem de focus intern), iar diafragma f/12 asigura un camp de profunzime foarte mare. Totusi, aceasta diafragma reprezinta si problema sa majora: obiectivul are o luminozitate scazuta si nu premite fotografierea in orice conditii. In fotografia de interior, de exemplu, trebuia sa  „trag” cu valori ISO ridicate, acolo unde in mod obisnuit, cu obiectivul standard, puteam fotografia cu ISO 200 cel mult. Totusi, un compromis trebuia facut.

Un alt aspect ce tine mai mult de constructia fizica este faptul ca cele axe optice ale obiectivelor ce compun acest dispozitiv se afla la o distanta de 1cm unul fata de celalalt. Asta inseamna ca Panasonic 12.5mm este recomandat pentru fotografii 3D ale caror subiecte se afla la o distanta intre 5 si 15 metri de aparat. Peste 15 metri efectul stereoscopic scade, deoarece este necesara o distanta mai mare intre cele doua cadre ce compun imaginea 3D.

Lipsa sistemului de focus face ca obiectivul sa isi pastreze dimensiunile reduse cu care suntem obisnuiti in lumea Micro 4/3. Trecand peste aspectul mai putin placut legat de diafragma fixa, obiectivul inregistreaza imagini de calitate, chiar foarte „sharp” as putea spune, daca ma gandesc ca nu are sistem de focus intern. Avantajul major al acestui obiectiv este posibilitatea de a inregistra simultan cele doua imagini, putand fotografia astfel si subiecte in miscare, dupa cum puteti vedea aici.

Cei care detin un aparat Micro 4/3 de la Panasonic, pot achizitiona obiectivul dual de aici.

Placa micrometrica Manfrotto 454

Desi nu este nici pe departe un dispozitiv proiectat pentru inregistrarea imaginilor 3D ci mai mult pentru fotografia macro de studio, placa micrometrica Manfrotto 454 este un adaptor pentru trepied care va permite sa montati un aparat foto DSLR si sa fotografiati aceeasi scena dar cu un decalaj de pana la 12cm (in plan, pe orizontala) intre doua cadre consecutive. Asa cum spuneam mai sus, pentru a inregistra cele doua imagini care vor compune fotografia noastra 3D este nevoie ca imaginile sa fie realizate cu un decalaj intre 6 si 10cm intre ele, in functie de distanta dintre aparat si subiectul ce urmeaza a fi fotografiat. Acesta este unul din avantajele majore ale lui Manfrotto 454: ofera posibilitatea reglarii pozitiei aparatului in vederea fotografierii a doua sau mai multe cadre ale aceluias subiect, dar modificand pozitia aparatului in plan intre 1mm si 12cm.

Practic, pentru cei care doresc precizie si un control cat mai exact in fotografia 3D, solutia oferita de Manfrotto este ideala, deoarece permite aplicarea formulei de care am vorbit mai sus, pentru orice subiect care se afla in intervalul 1m si 12o de metri. Pozitia aparatului poate fi ajustata pe orizontala iar fotograful trebuie doar sa inregistreze cele doua cadre, mutand aparatul la distanta stabilita, in functie de subiect. Bineinteles, asta presupune ca placa Manfrotto 454 sa fie fixata pe un trepied solid.

Daca tot am vorbit de avantaje, sa precizam si dezavantajele. Acestea ar fi doua: fotografierea prin aceasta metoda necesita mai multa indemanare si mai mult timp din partea fotografului (pentru fotografiere si compunerea celor doua cadre in fotografii 3D cu ajutorul unui software specializat) si, faptul ca nu se pot inregistra imagini 3D ale subiectelor aflate in miscare. Asta deoarece in timp ce fotograful schimba pozitia aparatului cu ajutorul placutei, subiectul si-a modificat deja pozitia si cele doua cadre nu mai ies identice in ceea ce il priveste. Este un dezavantaj pe care il puteti evita daca va obisnuiti sa lucrati cu aceasta placa de la Manfrotto si nu intentionati sa faceti fotojurnalism 3D.

Recomandarea noastra este sa lucrati tot timpul in modul manual in ceea ce priveste expunerea si focalizarea, deoarece in fotografia 3D este foarte important ca ambele cadre ce compun imaginea finala sa fie realizate cu aceleasi setari de expunere si – bineinteles – acelasi punct de clar. Doua imagini focalizate diferit vor face ca fotografia 3D sa fie neclara si vor produce, cel mai probabil, dureri de cap celor care o vor viziona… 🙂 Atentie si la stabilizarea trepiedului si fixarea aparatului in pozitie orizontala, deoarece cele doua imagini care vor compune fotografia 3D trebuie sa fie realizate in acelasi plan. Verificati planeitatea aparatului cu o bula de nivel sau cu orizontul virtual in modul Live View, daca aparatul este dotat cu aceasta functie.

Manfrotto 454 este ideala pentru cei care vor sa experimenteze fotogografia 3D, vor sa aiba precizie si – mai mult decat atat – este cea mai ieftina solutie pentru inregistrarea fotografiilor 3D de calitate.

Placa Manfrotto 454 poate fi achizitionata de aici. Pentru aceste fotografii am folosit un Canon 600D si trepiedul Manfrotto 394.

Acestea sunt doua dintre cele mai simple si mai comode metode de fotografiere a imaginilor 3D. In urmatorul articol, saptamana viitoare, vom discuta despre etapa a II-a: prelucrarea cadrelor fotografiate cu aceste metode in vederea obtinerii rezultatului asteptat: fotografiile 3D.

Pana atunci, spor la fotografiat! 😉