Tocmai vroiam sa alcatuiesc noul Top 5 al compactelor performante si ma gandeam ce aparate ar trebui sa intre in top. Doua dintre „nominalizari”, Canon G1x si Fuji X10, desi se incadreaza tot la clasa compacta, nu pot fi incluse in nici un top al aparatelor compacte, deoarece nu ar fi corect pentru modelele de pe locurile 3,4 si 5… 🙂 De ce spun asta? Atat Canon G1x cat si Fuji X10 sunt aparate compacte (nu au obiective interschimbabile ca sa le incadram la mirrorless), dar au senzori CMOS de dimensiuni mai mari decat al unui aparat din aceasta clasa. Ma gandesc acum sa fac un top separat pentru ele, dar nu stiu in ce categorie sa le cuprind. Oricum, un clasament cu doar doua aparate n-ar mai fi „clasament”, asa ca prefer sa vi le prezint (inca o data…) asa cum sunt ele si va invit sa cititi review-urile pe care le-am scris atunci cand le-am testat, deoarece e clar ca nu le veti vedea prea curand intr-un Top 5…
Fuji X10
![Fuji x10 Fuji x10](https://www.clubulfoto.com/wp-content/uploads/2011/08/Fuji-x10-150x150.jpg)
Daca ar fi sa alcatuiesc totusi un clasament, probabil Fuji X-10 ar fi preferatul meu dintre cele doua. Desi nu ofera aceeasi calitate a imaginilor ca si Canon G1X, are o constructie si un design care ma atrage mai mult. Stilul „retro” (cu care ne-am obisnuit de la Fuji X100) imi surade in fata unui compact cu design industrial, cum e G1X. In general, despre Fuji X10 am numai cuvinte de lauda. Am spus asta si in mini-review-ul pe care l-am scris in toamna, dar la momentul respectiv nu am mai avut ocazia sa public si review-ul complet. Daca nu ar fi meniul ala ciudat pe care Fuji il promoveaza in continuare si acumulatorul ar avea o autonomie mai mare, ar putea fi chiar un aparat la superlativ… Fuji X-10 poate fi achizitionat de aici.
Canon G1X
![Canon G1x Canon G1x](https://www.clubulfoto.com/wp-content/uploads/2012/03/Canon-G1x-150x150.jpg)
Canon G1x e de departe cel mai performant compact pe care l-am intalnit pana acum. Are un senzor CMOS care produce imagini excelente chiar si la ISO 6400, asa cum puteti vedea in review-ul meu de aici. Are functionalitati extinse, poate fi utilizat chiar si de un fotograf profesionist si produce imagini de calitate (am mai spus asta? pai tocmai asta e si ideea… 🙂 ).
Canon G1X are totusi doua minusuri: obiectivul cu zoom 4X ofera o plaja focala prea scurta pentru un „all-around” (un zoom 7x cum are Fuji X10 mi-ar fi placut mai mult) si pretul il aseaza pe aceeasi treapta cu aparatele DSLR sau Mirrorless. Sigur, pana la aparitia mult-asteptatului mirrorless de la Canon, putem spune ca G1X ii tine locul cu succes, datorita performantelor apropiate de cele ale unui DSLR in ceea ce priveste calitatea imaginii, dar totusi… Pe Canon G1X il gasiti in raftul-virtual de aici.
Iar acestea fiind spuse, s-a zis cu topul aparatelor foto compacte pe care trebuia sa il scriu acum… Totusi, am o idee: astept de la voi nominalizari pentru acest top. Care credeti ca sunt cele mai performante aparate foto compacte si bridge (vor fi doua clasamente) la ora actuala?
Am cumparat Sony nex 5n dupa parerile care mi leai oferit. e ok lam incercat deja am vreo 500 de poze. sper ca am facut o alegere bune mersi