Acum mai putin de doua luni va semnalam lansarea camerei Canon ME20F-SH, cu senzor CMOS Full Frame de 2,26 megapixeli, montura Canon EF si sensibilitate ISO maxim 4 milioane. Acum, niponii ne arata ca nu au stat degeaba si au oferit camera spre testare companiei norvegiene de film AURORA Skycam. Acestia au utilizat-o pentru a inregistra cateva secvente cu aurora boreala, utilizand la maxim potentialul senzorului integrat in camera Canon. Rezultatul? Un clip cu secvente incredibile, care ne arata (daca mai era nevoie) ca tehnologia nu sta niciodata in loc…
Imaginile, filmate in aceasta luna in Norvegia, au surprins aurora boreala la o claritate nemaivazuta pana acum, dezvaluind culori si detalii de inalta definitie care „au deschis noi posibilitati creative”, dupa cum a comentat Anders Hanssen de la AURORA Skycam. „Este cea mai uimitoare camera video din lume, o adevarata revolutie in domeniul fotografiei de noapte. Ne-a uluit imediat, și nu vom mai folosi altceva de acum încolo.”
Kieran Magee, Marketing Director, Professional Imaging, Canon Europe, a declarat: „Suntem incantati sa vedem asemenea imagini fascinante din partea lui Anders Hanssen. Filmul sau incredibil ne arata de ce este capabil modelul ME20F-SH, si abia asteptam sa vedem ce lucruri noi si interesante vor realiza si altii cu aceasta camera video!”.
Camera Canon cu ISO 4 milioane
Canon ME20F-SH nu este o camera video obisnuita. Nu are ecran LCD propriu si poate fi utilizata doar conectata la un monitor extern, dar include un set de conectori care ii vor multumi si pe cei mai exigenti dintre profesionisti: iesire 3G/HD-SDI si HDMI, conectori de 2,5mm (jack) si RS-422 pentru telecomenzile Canon, un conector de 3,5mm pentru microfon extern dar si un port GENLOCK pentru sincronizarea mai multor surse de sunet. In plus, desi nu salveaza secventele video inregistrate pe card (ci doar prin HDMI/HD-SDI), include un slot microSD pentru a facilita updateul de firmware, semn ca cei de la Canon vor dezvolta aceasta camera in viitor, prin actualizari de software.
Canon ME20F-SH este compatibila cu obiectivele Canon cu montura EF si EF-S si integreaza un senzor CMOS de doar 2,26 megapixeli. Pare putin, dar este o rezolutie suficienta pentru a putea inregistra video la rezolutie Fll HD 1080 30/30/24p cu maxim de calitate. Acesta este “compromisul”, daca putem spune asa, pentru a face un senzor cu pixeli individuali de dimensiuni cat mai mari si cat mai sensibil la lumina. Senzorul lui ME20F are pixeli de 19 microni, adica de aproximativ 5,5 ori mai mari decat cei ai unui aparat foto DSLR hi-end actual. Avantajul principal este evident: cei care vor achizitiona noua camera Canon vor putea inregistra secvente video in intuneric aproape total (pana la 0,0005 LUX), gratie senzorului capabil sa utilizeze sensibilitati ISO de pana al 4 milioane!
Noua camera Canon se adreseaza profesionistilor, pentru productie video TV si cinematografie si va fi disponibila comercial incepand cu aceasta iarna, la un pret de aproximativ 30.000 USD.
e woooooooooww cat de rapidd avanseaza totu
maxim 2 ani le dauu si apare si nikon si canon la iso 2 mil la aparate foto .. si preturile va fi pentru toate buzunarile !