Comorile Muntilor Carpati, alaturi de Silviu Matei – Partea I

Va invitam la o scurta incursiune fotografica pentru a descoperi Comorile Muntilor Carpati, alaturi de Silviu Matei, fotograf colaborator pe partea de wildlife al revistei National Geographic Romania. Fotografii si text de Silviu Matei.

De cand m-am apucat de fotografia wildlife mi-am dorit sa fotografiez animalele salbatice care sunt mai greu de vazut dar si de fotografiat, insa anumite lucruri m-au determinat sa mai aman o bucata de vreme acest lucru.

La vremea respectiva lipsa unui echipament mai bun a fost un lucru hotarator dar cu timpul echipamentul de care aveam nevoie s-a concretizat intr-un teleobiectiv foarte bun si o camera de fotografiat foarte buna.

Intotdeauna mi-am dorit sa fotografiez ursi in adancul padurilor dinRomaniaasa ca anul acesta, dupa ceva documentari am plecat eu si cu un prieten foarte bun ( deocamdata invatacel in ale fotografiei wildlife) la pozat de ursi prin padurile patriei, mai exact in zona Vatra Dornei apoi in Muntii Tarcau, zona catunului Ardeluta.

Si iata-ne pe noi impreuna cu doua biciclete in seara zilei de 26 aprilie pe peronul Garii de Nord in asteptarea trenului care ne ducea tocmai pana la Vatra Dornei.

Bicicletele le-am luat cu noi pentru a ne usura putin deplasarea pe drumurile forestiere dar aceasta decizie s-a dovedit pana la urma o decizie cam proasta, deoarece avand rucsacii foarte grei in special datorita echipamentului foto, bicicleta s-a dovedit a fi cam incomoda si ne-a cam incurcat planurile dar pana la urma ne-am descurcat. Daca viitoare nu le vom mai lua. Asta este, omul din greseli invata.

Nici bine nu ne-am urcat in tren si hop domnul controlor isi face aparitia intrebandu-ne pe un ton cam ciudat …A cui sunt bicicletele astea… Noi… ale noastre… apoi domnul controlor… pai stiti ca nu aveti voie cu bicicletele in tren… noi intrebam… pai unde sa le punem ca vagon de marfa nu aveti si nici loc special pentru biciclete nu am vazut… in fine, dupa ceva lamuriri ne-a lasat in pace, trenul a plecat din Gara de Nord spre Vatra Dornei.Noaptea  fost cam obositoare deoarece nu am putut dormi asa de bine si am cam facut de paza pe la bicicletele noastre care desi erau legate, totusi atrageau unele priviri insistente ale unor persoane foarte “curioase”. Chipurile in jurul orei 3 dimineata am reusit si eu sa adorm cam pana pe la 6. Si ce bine a fost ca am reusit sa ma hodinesc oleaca.Si iata-ne ajunsi in Vatra Dornei dis de dimineata in jurul orei 7.

Coboram din tren si hmmmm… cam frig… da’ frig bine…

Ne echipam cu ceva haine mai groase din rucsac si ii dam drumul spre destinatia noastra, orasul Brosteni. Pana acolo o parte din drum este foarte prost si am fost nevoiti sa facem slalom printre gropile din carosabil si tot mai luai o groapa doua intr-o 100 de metri.Nu aveai practic cum sa le ocolesti pe toate.Incet, incet am ajuns si in Brosteni unde ne-am intalnit cu cei din zona si am stabilit planul de bataie pentru urmatoarele 3-5 zile. Pana la urma ne-am hotarat sa lasam bicicletele in deplina siguranta la cineva din oras. Cand ai bagaj foarte greu (25 kg) iti este cam incomod sa mergi pe bicla mai ales cand si drumul este prost. Am constatat asta pe pielea noastra si a fost o mica lectie ca data viitoare …fara biciclete. Mai bine pe jos sau cu ceva transport local. Dupa stabilirea unor lucruri am plecat incet, incet spre locurile unde timp de cateva zile urmam sa stam noi la panda.

Cale de 23 km drumul serpuieste pe vale si ne afunda tot mai mult in inima padurii.

Padurea este foarte frumoasa, foarte bogata, deasa in acelasi timp si cu greu vezi pe ici colo, sus in munte cate o mica poienita unde poti vedea animalele salbatice. Sus pe varfuri in zonele mai umbrite inca mai putem vedea mici palcuri de zapada.Din cand in cand pe drum mai observam urmele unor cerbi si ciute care traversau valea pentru a bea apa din raul care strabate aceasta vale. Si ceata ne insoteste in calatoria noastra inca de la intrarea pe vale.

Ajungem intr-un final la cantonul silvic unde cu bunavointa maistrului padurar ne putem lasa o parte din bagajele care nu ne erau imediat necesare (o parte din haine) pe timpul sederii noastre in padure. Aici ne asteapta domnul maistru padurar cu ceva de-ale gurii facute in casa, suta la suta naturale, o cafeluta si un rachiul numa’ bun de  baut … mama si ce se duce al naibi rachiu … de zici ca am o palnie in loc de gat. Eeee … si ce bine am stat noi asa timp de vreo doua ceasuri petrecute in compania domnului maistru padurar … dar hai sa mergem si noi in treburile noastre ca nu am vanit aici sa bem si sa mancam. Am venit sa facem treaba nu sa stam la povesti. Luam cele necesare si plecam in prima zona unde eu aveam sa stau 2 zile. Pana aici erau cam 8 km de mers pe un drum forestier care iti purta pasii foarte adanc in inima padurii. O zona salbatica unde ursul era la el acasa, iar eu un mic oaspete temporar. In iarna anului 2011 am mai ajuns inca odata in acest loc asa ca locul imi era oarecum cunoscut. Atunci am stat o singura noapte, dar fara succes. Singurii vizitatori pe care i-am avut au fost cativa corbi care se zbenguiau pe zapada proaspat asternuta iar in toiul noptii am avut prilejul sa ma trezesca din somn un jder de padure. Si ce bine dormeam eu atunci in mijlocul padurii in acea cabanuta mica de numai cativa metri patrati. Cabanuta in care am stat este folosita tot timpul anului ca si punct de observare pentru animale salbatice. Sincer, prima data cand am auzit zgomotul am crezut ca gata … a venit ursul in poiana … si eram tare bucuros dar cu ochi si urechile cat ceapa de mare pentru ca vroiam sa-l aud incotro se duce sau ce face.Trezindu-ma din somn mai bine am auzit ce si cum si mi-am dat seama ca nu este urs pentru ca ursul nu “chitaie”, erau de fapt doi jderi de copac. Probabil erau o pereche si cautau ceva de mancare. Timp de cateva minute am stat linistit si i-am ascultat cum “vorbeau pe limba lor” sus pe acoperisul cabanutei tot foindu-se de colocolo.Apoi, liniste pana dimineata.

Dar sa revenim…..Ajuns din nou in cabanuta “mea” m-am instalat ca la hotel, am pregatit patul pentru seara (am intins sacul de dormit si o patura peste pat) mi-am pregatit tacticos ustensilele de lucru, adica am asezat trepiedul, am montat teleobiectivele si camera foto si mi-am asezat lucrurile in ordine. Poate va intrebati de ce mi-am asezat toate lucrurile in ordine? Si asta este un mic secret in arta fotografiei wildlife si am sa va spun si de ce.

Noaptea sau la lasarea intunericului nu este bine si nici recomandat sub nici o forma sa aprinzi lumina (lanterna) cand vrei sa fotografiezi animalele salbatice. De ce? Pur si simplu, deoarece la vedere luminii animalele salbatice constientizeaza ca acolo este ceva….o prezenta…..si devin foarte precaute.

Si mai sunt multe alte mici “secrete” pe care cine va dori sa le invete este binevenit la un curs de wildlife sau si mai bine la unul dintre phototour-urile organizate de mine. Tu ca si “vanator” sau observator nu trebuie sa-ti faci simtita prezenta acolo in nici un fel.

Mai multe detalii veti gasi pe www.outdoorphotography.ro la sectiunea Nature and Wildlife Phototour.

Apoi a inceput asteptarea in care din nou am avut parte de niste musafiri, cativa corbi care tot umblau si croncaneau prin poienita respectiva. A fost intr-un fel distractiv si in alt fel folositor pentru ca am avut parte sa observ cateva aspecte din comportamentul corbului pe care altfel nu le poti observa. Stiam multe din comportamentul acestei pasari dar de fiecare data este bine sa le revezi si sa le mai poti vedea si la alti indivizi din aceeasi specie.Niciodata doi indivizi nu vor avea un comportament identic. Difera foarte mult de la individ la individ. Am avut ocazia sa-i observ si jucandu-se sau giugiulindu-se. Daca ai nocorul sa-i observi cand acesti se joaca pun pariu ca nimeni nu se poate abtine sa nu rada. Pe mine unul m-a apucat la un moment dat putin rasul. Intr-adevar sunt rare aceste ocazii dar nu imposibile si trebuiesc indeplinite unele conditii ca acestia sa fie foarte relaxati. Pe mine unul la un moment dat m-au simtit sau au simtit ca este ceva in cabanuta respectiva si si-au luat zborul revenind inapoi destul de precauti cam dupa jumatate de ora. Se lasa seara peste padure si nici picior de urs la “orizont”.

Incet incet se asterne noaptea iar mie mi se face foame. Ma asez la masa intr-un semiintuneric usor si termin sa mananc in jumatate de ora.

Nu ma grabea nimeni sa mananc mai repede. Din cand in cand mai tregeam cu ochiul prin micul gemulet spre poiana sa vad daca ceva a venit in poiana.

Si asa sa incheiat prima noapte pandindu-l pe domnul urs care nu a vrut sa-si faca apatitia. Peste noapte am avut din nou aceeasi supriza cu cei doi jderi care tot conversau si mergeau de colo colo pe acoperisul cabanutei mele numai ca de data asta la un moment dat unul dintre ei a coborat mai jos, pe sol si tot fosnea incet incet cautand probabil mancare. In cele din urma nu i-am mai auzit si am adormit la loc in camera mea de “hotel 4 stele”.

Nici nu am bagat de seama cand a trecut noaptea si m-am trezit in jurul orei 6 si fix cu ochii pe geam. Nimic…..

Am mai zabovit eu in pat vreo doua ceasuri, apoi am observat ca in zona nu prea este nici o miscare si am zis sa ies incet incet din cabanuta sa imi mai dezmortesc oasele, si sa mananc ceva langa paraiasul care curgea in fata cabanutei. Da, era un paraias care curgea pe acolo iar apa lui era numai buna de baut dar si foarte foarte rece. M-am trezit instant cand m-am spalat pe fata.

Dupa masa copioasa pe care am avut-o si care a constat dintr-o conserva pate ficat de gasculita, o slana bine afumata trasa cu o ceapa buna, am plecat prin padure in speranta ca ceva ceva or vedea si ochi mei. Urme pe drumul forestier erau la greu, urma de cerb si ciute, proaspate pe semne ca a trecut in acea dimineata, urme mai  vechi de lup si apoi mai pe o mica vale am gasit urme de urs si acestea proaspete. E, asta este, o veni el si prin poiana dupa mancare sau la pascut.

Mai toata ziulica am petrecut-o hoinarind prin padure mergand incet si uitandu-ma dupa animale prin locurile pe care mi le aratase domnul maistru padurar cu un an in urma. Se apropia ora 17 si atunci am coborat din nou la hotelul meu de “4 stele”.

Cand m-am apropiat am vazut ca au zburat din poiana niste corbi dar si niste porumbei de scorbura. Zic hopa, in mintea mea, sunt si din astia pe aici. Buuun, pana acum ii auzisem prin paduri dar niciodata nu i-am vazut la fata, desi stiam cum arata din alte fotografii vazute pe internet.

Am intrat repejor in cabanuta mi-am pregatit teleobiectivul de 500 si m-am pus pe asteptat. In 15 minute a aterizat unul, apoi dupa nici un minut inca doi. Foarte frumosi ca si colorit. Cine nu ar cunoste cum arata un porumbel ar spune ca este un porumbel din ala care sta prin curtile oamenilor. Dar difera atat penajul cat si statura.Sunt mai mari decat ceilalti.

Dupa ce le-am facut cateva cadre frumoase i-am si filmat cu aparatul foto full hd(1920/1080). Rezultatul o sa-l vedeti pe website-ul meu in scurt timp.

In prima seara am pus in poiana respectiva din loc in loc niste boabe de porumb. In cazul in care vine ursul sau alt animal, acesta sa gaseasca ceva de mancare si sa-l determine sa ramana mai mult in zona si sa-i pot face mai multe poze si sa-l pot si filma. In imagine se poate observa mica gramada de porumb.

Porumbeii se pare ca gasisera mica gramajoara de porumb si trecusera la treaba dar tot erau foarte precauti si se apropiau cu greu de mancare pentru ca stiau ei ca acea mancare nu mai fusese acolo. Dintr-o data a aparut din senin, iar chestia asta era oarecum ciudata pentru ei. Asa am putut observa si la alte specii de pasari sau animale.

Aproximativ o ora si ceva  a durat spectacolul lor timp in care tot luau cateva boabe de porumb si zburau in brazii din apropiere apoi se intorceau iar si tot asa. Apoi din nou liniste. Urmatoarele doua zile si nopti s-au desfasurat la fel ca si prima, fara nici un rezultat. Daca tot am vazut eu ca nu umbla nimic prin zona ziua m-am apucat sa pozez raul din apropiere cu cateva mici cascade, peisajul din zona si padurea salbatica.

In acelasi timp ma gandeam si la colegul meu care era intr-o alta zona aflata la 8 km de mine si ma intrebam daca si el a avut acelasi “noroc” ca si mine dar nefiind semnal la telefon pe toata valea nu aveam cum sa comunicam intre noi. A treia zi a venit in vizita maistrul padurar si cu colegul meu. Cu maistrul vorbisem inainte ca sa vina dupa 3 zile pe la noi.

I-am povestit ca nu a iesit niciun urs si mi-a povestit ca se mai intampla “asta este se mai intampla si cazuri din astea cand poti sa stai cateva zile si sa nu vezi nimic, asa este cand vrei sa faci fotografii la animale salbatice, nu intotdeauna ai succes, pentru ca animalul nu vine cand vrei tu – vine cand vrea el si cand are chef” spuse domnul maistru padurar. Lucruri care erau perfect valabile si pe care le stiam si eu foarte bine. Colegul meu, Eros, mi-a povestit ca la el au iesit din prima seara. Si mi-a aratat si ce imagini facuse. Sa mor de ciuda, nu alta. Am hotarat atunci ca este mai bine sa merg si eu acolo, sa stam amandoi intr-o alta cabana de “4 stele” din adancul padurii in asteptarea ursului. Si uite asa am plecat spre “locul norocos” unde am putut observa, vedea, fotografia si filma ursi.

Am avut norocul de vizite de la urs mic pana la ursoaica mare. In fiecare zi ne vizita un drac mic de urs, pui dar cu un tupeu fantastic, venea pana la 5 metri de cabana timp in care noi il fotografiam si il filmam.

Nu avea nici o treaba, la inceput a parut usor deranjat si atent la zgomotul produs de clicurile aparatelor noastre de fotografiat, apoi nici macar nu ne mai baga in seama.Pleca doar cand simtea prezenta altui urs in zona fapt care s-a si intamplat.

Am avut surpriza sa vedem o ursoaica mare in toata splendoarea ei dar care intotdeauna venea dupa ora 20:30 cand in padure era mai putina lumina, fapt pentru care eram nevoiti sa folosim o valoare ISO destul de ridicata, adica 3200 sau 6400. Ca timp de expunere acesta nu depasea 1/60  la o diafragma de 4 sau 4,5 pe aparatul meu Canon 1D mark IV echipat cu un teleobiectiv Canon 500/4 L IS.

Cu puiul acesta de urs ne-am amuzat timp de inca 3 zile in care ne vizita si de 5 ori pe zi, iar in fiecare seara asteptam cu inima la gura sa vedem ce urs mai vine. Poate vine unul mai mare, un mascul sau o ursoaica cu pui…

Aici se incheie prima parte a povestirii noastre. Va asteptam maine pentru partea a II-a a acestei aventuri!