Canon a anuntat astazi noua camera video C100 Mark II.
Construita in jurul unui senzor CMOS Super 35 de 8,3 Megapixeli, noua Canon C100 Mark II inlocuieste modelul lansat anul trecut si vine cu o serie de imbunatatiri atat in ceea ce priveste designul exterior si amplasarea butoanelor dar si la capitolul performante tehnice.Senzorul vine acum cu sistem autofocus Canon Dual Pixel AF, acelasi pe care l-am intalnit si testat si pe Canon 70D, dar si cu Face Detection, pentru focalizare automata mai precisa pe subiecti.
C100 Mark II este capabila sa inregistreze video in format Full HD 1920×1080/60p in format MPEG 4 sau AVCHD, ofera posibilitatea de a inregistra fluxul video necompresat prin HDMI si, gratie noului conector Wireless integrat, permite atat transferul live, rapid, prin FTP cat si controlul de la distanta, de pe un smartphone sau o tableta cu Android sau iOS. In plus, acum camera include si un microfon mono integrat, pentru a putea inregistra si sunet atunci cand nu este conectat un microfon dedicat pe patina pentru accesorii. Camera include noul procesor de imagine specializat, Canon DIGIC DV 4 care, printre altele, are rolul de a procesa si reduce zgomotul de imagine in secventele video inregistrate cu valori ISO mari, camera fiind capabila sa filmeze cu ISO maxim 80.000.
Noua Canon C100 Mark II va putea fi comandata incepand cu luna Decembrie la un pret de aproximativ 5000 Euro, aceasta finid varianta „entry level” a camerelor din seria „C” de la Canon. Va fi disponibila in doua versiuni: cu montura Canon EF sau PL.
Mai multe detalii pe siteul Canon USA.
Sistemul de AF nu e STM ci Dual Pixel AF 🙂
Corect, asa este. Modific acum.