Canon 100D si 700D anuntate oficial
Canon 100D si 700D anuntate oficial

UPDATE: Pret in Romania pentru Canon 100D: 3.599 lei (detalii si disponibilitate aici). Canon 700D va costa 3.799 lei cu obiectivul de kit – detalii aici.

Asa cum ne asteptam, Canon a prezentat in aceasta dimineata doua noi aparate foto DSLR. Este vorba despre Canon 100D, cel mai mic DSLR din lume si Canon 700D, urmasul modelului 650D lansat in vara anului trecut. Desi ambele aparate sunt dotate cu senzori de imagine de 18MP, din comunicatul Canon reiese ca 100D are un senzor nou, reproiectat, care ar trebui sa ofere performante imbunatatite fata de actualul senzor integrat in 650D atat in ceea ce priveste calitatea imaginilor la valori ISO ridicate cat si din punct de vedere al sistemului AF hibrid (cu pixeli dedicati focalizarii in LiveView, integrati in senzor).

Ambele aparate vor fi disponibile cu un obiectiv de kit reproiectat: Canon 18-55mm f/3.5-5.6 IS STM, care utilizeaza tehnologia STM pentru focalizare silentioasa continua in timpul filmarii (STM a aparut prima data cu obiectivul Canon 40mm f/2.8 anul trecut).

Cat despre preturi, informatiile sunt urmatoarele: Canon 100D va fi disponibil in Romania incepand cu luna Aprilie la un pret aproximativ de 799 Euro iar Canon 700D la un pret aproximativ egal (diferenta va fi datorata noului obiectiv STM) cu cel al actualului Canon 650D (Pret actualizat aici).

Tot astazi Canon a lansat si doua noi aparate foto compacte, Canon SX280 HS si 270HS si, odata cu ele si-a facut aparitia si noul procesor de imagine DIGIC VI. Daca va intrebati de ce a ales Canon sa lanseze noul procesor intr-un compact si nu odata cu DSLR-urile entry-level prezentate astazi, motivul ar putea fi unul destul de simplu: debutul DIGIC VI pe un DSLR se va face in Aprilie, atunci cand vor anunta noul Canon 70D.

Canon 100D

Canon 100D este, oficial, cel mai compact si mai usor aparat foto DSLR din lume. Vine cu un senzor nou dar care ofera aceeasi rezolutie de 18 megapixeli cu care ne-am obisnuit, procesor de imagine DIGIC V, vizor optic cu acoperire 98% a cadrului. Poate utiliza orice obiectiv din gama EF si EF-S de la Canon iar sistemul AF este format din 9 puncte din care unul tip „cruce” (central).

Canon 100D
Canon 100D

Canon 100D, specificatii tehnice:

  • Senzor de 18 megapixeli
  • Procesor DIGIC V
  • Ecran LCD 3 inch cu rezolutie de 1.04 milioane de pixeli
  • Vizor optic cu acoperire 98% a cadrului
  • Fotografiere in rafala cu pana la 4 cps
  • Filmare Full HD (1920×1080 30p, 1280×720 60p)
  • Timp de expunere 30-1/4000s
  • Viteza de sincronizare cu blitzul 1/200s
  • ISO 100-25600
  • 9 puncte AF, 1 tip cruce (central)
  • Filtre si efecte presetate, inclusiv functie “smart blur” pentru diminuarea profunzimii de camp
  • Sistemul AF hibrid (cu pixeli speciali integrati in senzor)
  • SD/SDHC/SDXC
  • Acumulator tip Canon LP-E12
  • Greutate body: 370g
  • Disponibil (probabil) din 4 Mai in Romania, la un pret de aproximativ 799 Euro
Canon 100D
Canon 100D
Canon 100D
Canon 100D

Canon 700D

Canon 700D vine cu un nou senzor CMOS de 18 megapixeli si destul de putine imbunatatiri fata de modelul anterior, Canon 650D. Totusi, conform comunicatului oficial, noul Canon 700D aduce un sistem AF imbunatatit si un set de filtre „Art” care pot fi aplicate direct din meniul aparatului. Ramane de vazut cum se va comporta noul senzor in comparatie cu cel al actualului 650D si ce imbunatatiri a mai reusit Canon a aduca unui aparat si asa foarte popular.

Canon 700D
Canon 700D

Canon 700D, specificatii tehnice:

  • Senzor de 18 megapixeli
  • Procesor DIGIC V
  • Ecran LCD touch cu rezolutie de 1.04 milioane de pixeli (3 inch, rabatabil)
  • Fotografiere in rafala cu pana la 5 cps
  • Filmare Full HD (1920×1080 30p, 1280×720 60p)
  • Timp de expunere 30-1/4000s
  • Viteza de sincronizare cu blitzul 1/200s
  • ISO nativ 100-12.800 (extins pana la 25.600)
  • 9 puncte AF, toate tip cruce
  • NOU: Un set de filtre si efecte presetate, inclusiv functie “smart blur” pentru diminuarea profunzimii de camp
  • NOU: Sistemul AF hibrid (cu pixeli speciali integrati in senzor) ocupa acum o suprafata mai mare din cadru
  • Salvarea fotografiilor pe carduri SD/SDHC/SDXC
  • Acumulator tip Canon LP-E8
  • Greutate body: 580g
  • Disponibil (probabil) de la sfarsitul lunii Aprilie in Romania, la un pret de aproximativ 3.999 lei

6 COMENTARII

  1. Aiurea. 700D nu-si avea rosul. 70D trebuia sa apara, 60D are deja aproape 3 ani. 7D mark II la fel, trebuia sa apara, dar nicidecum 700D. Deja esti complet debusolat daca vrei sa cumperi ceva: 650D, 700D sau 60D, toate au aproximativ acelasi pret. 700D sigur are senzorul de pe 600D, n-aveau cand face altul mai performant.

    100D este o idee buna, sincer. Sunt persoane, fete in special, care vor performantele unui DSLR intr-un Bridge tocmai pentru dimensiunile mai mici. Fix asta este 100D, bonus ar fi vizorul optic care este net superior unuia electronic (din punctul meu de vedere). Oricum, nu este deloc o idee rea, piticul asta chiar ma bucura. Au vazut ca nu se prea vinde Mirrorless-ul, de asta.

    In general Canon si Nikon nu vor avea succes cu Mirrorless-urile la fel ca Panasonic/Olympus si Sony. Ei sunt regi pe sistemul DSLR.

  2. Lansare de rahat, cand Nikon risca chestii noi cum ar fi noul senzor fara filtru, Canon se jaca cu filtre photoshop direct in camera si camere pt maini de copil. F dezamagitor.

Comments are closed.