Blackberry 10
Blackberry 10

La fel ca si in cazul Nokia, RIM – compania din spatele brandului Blackberry – trebuie sa se „reinventeze” pentru a depasi situatia oarecum dificila in care se afla pe piata telefoanelor mobile inteligente. Cum poti face asta cel mai simplu, atunci cand timp de doi ani toate telefoanele tale noi nu au fost decat un „face-lift” al modelelor anterioare? Anuntand aplicatii noi si aliniandu-te astfel la modelul de business al competitiei… 🙂

Asadar, in aceasta seara la conferinta BlackBerry World 2012, compania canadiana a anuntat Blackberry 10 – noul sistem de operare care va echipa terminalele mobile business lansate in acest an. Una din functiile care i-a uimit pe cei prezenti in sala a fost tocmai noua camera foto si aplicatia care iti permite sa derulezi cateva secunde inainte si dupa ce ai apasat butonul „declansator”.

Ce inseamna asta? Daca subiectul din fotografia ta a clipit, acum e mai simplu sa derulezi o secunda inapoi si sa alegi cadrul in care acesta priveste spre camera, decat sa faci o fotografie noua. Ai apasat butonul declansator prea tarziu si ai „ratat momentul”? Nu-i nimic, cadrul perfect e posibil sa existe la una sau doua secunde diferenta si sa il poti „recupera” cu ajutoul noii functii „timeline” din Blackberry 10!

Practic, din momentul in care ai pornit aplicatia foto din Blackberry 10, telefonul inregistreaza constant imagini pe care le stocheaza intr-un buffer de memorie, de unde pot fi accesate de utilizator la nevoie. Periodic, cadrele cele mai vechi sunt sterse si inlocuite cu altele noi. Asta se intampla la fiecare cateva secunde. Ingenios nu? 🙂

Ce credeti, ar fi utila o astfel de functie si pe un aparat foto conventional?

1 COMENTARIU

  1. Interesant si totusi de asteptat. Programele de editare devin din ce in ce mai facile si e normal sa fie asa.
    Dar:
    Unde mai este valoarea de adevar a fotografiei ? Imaginea dintr-o fotografie este si asa pur subiectiva cata vreme noi stabilim cand sa declansam. Ar trebui sa existe undeva in proprietati o nota de genul „Neprelucrat” care sa fie interconditionata si care sa dispara la prima editare sau sa se transforme in ceva de genul „Manipulat”. De aceea cred ca trebuie sa apreciem inca fotografia pe film!

    Cu respect, gabriel

Comments are closed.